Consiliul Județean (CJ) Iași salută deschiderea arătată de Ministerul Sănătății pentru găsirea celei mai bune soluții de realizare a Institutului Regional de Boli Cardiovasculare (IRBCV) de la Miroslava.
Într-un comunicat de presă, CJ Iași afirmă că nu a intervenit “în plus sau în minus” în ceea ce priveşte numărul de paturi al viitoarei unități medicale, acesta fiind stabilit de specialiștii Institutului de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. George I.M. Georgescu’’ Iaşi, spital aflat în coordonarea directă a Ministerului Sănătății, și confirmat ca necesar prin studiul de oportunitate care a stat la baza fundamentării proiectului.
“Statisticile arată că în Moldova există o densitate de circa 45.000 de locuitori la un pat de spital de cardiologie, în restul țării fiind de 13.000 de locuitori, iar acest proiect a fost gândit și dimensionat pentru a reduce aceste decalaje majore.
Realizarea IRMC implică resurse financiare similare unei construcții de aceeași amploare, respectiv Spitalul Regional de Urgență. Concret, în cazul IRMC, costurile pentru 1 mp construit ajung la 1940,37 euro, în timp ce pentru SRU, costurile sunt de 1972 euro/mp. O altă comparație se poate face și cu spitalul de Urgență “Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București, care a obținut finanțare prin PNRR. Acest spital, cu 490 de paturi, are o valoare totală de 1,64 miliarde lei, în timp ce investiția pentru viitorul Institut al Inimii a fost evaluată la 1,47 miliarde lei. De asemenea, pentru construirea Spitalului Județean Piatra Neamț, cu 469 de paturi, bugetul total este de 1,41 de miliarde de lei”, se arată în comunicatul Consiliului Judeţean.
Proiectul privind construcția IRBCV are la bază protocolul de asociere semnat între Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Iași, Institutul de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. George I.M. Georgescu Iași’’ și Primăria Miroslava, pe 26.11.2020, aplicația de finanțare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) fiind depusă de județul Iași, în parteneriat cu IBCV.
“Tergiversarea identificării unei soluții pentru finanțarea IRMC este doar în detrimentul pacienților cu afecțiuni cardiovasculare, nevoiți, în prezent, să fie plasați pe o listă de așteptare de cel puțin câteva luni pentru intervenții medicale de specialitate. Tocmai de aceea, conducerea CJ își arată disponibilitatea de a găsi împreună cu partenerii săi, IBCV, Ministerul Sănătății și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cea mai bună variantă de finanțare, astfel încât proiectul institutului să devină realitate”, se precizează în încheierea comunicatului semnat de Consiliul Judeţean Iaşi.