Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va încasa aproximativ 2 milioane de lei de la Ministerul Educației, după ce toate cele șapte proiecte depuse de către Politehnica ieșeană pe domeniile din Fondul de Dezvoltare Instituțională au fost aprobate pentru finanțare. La majoritatea domeniilor, TUIASI a obținut printre cele mai mari punctaje din țară, iar finanțarea obținută este aproape de maximum.
Proiectele au fost depuse în perioada 1 – 20 februarie 2023, iar competiția FDI a fost coordonată, ca în fiecare an, de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior din cadrul Ministerului Educației. Aceștia au evaluat și au selectat proiectele depuse de către universitățile din toată țara. În mod concret, au fost depuse peste 45 de proiecte pentru fiecare dintre cele șapte domenii. Competiția a fost una strânsă, iar departajarea s-a făcut la zecimi sau sutimi de puncte.
În total, la nivelul întregii țări, au existat 14 proiecte care nu au primit deloc finanțare, iar pentru o parte dintre proiectele câștigătoare a fost acordată doar finanțare parțială. Conform informațiilor furnizate de Ministerul Educației, suma maximă care poate fi obținută de o universitate pentru fiecare proiect este de 400.000 lei, cu următoarele excepții: domeniul 3 – 600.000 lei; domeniul 4 și domeniul 7– 250.000 de lei.
Domeniile de finanțare sunt:
Domeniul 1: creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior;
Domeniul 2: internaționalizarea învățământului superior din România;
Domeniul 3: asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice, similare bazelor de practică, din cadrul universităţilor, folosite pentru instruirea studenților;
Domeniul 4: susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităților;
Domeniul 5: îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice;
Domeniul 6: dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare în universități;
Domeniul 7: corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră.