Seară de film franco-german la Palatul Braunstein

Centrul Cultural German (CCG) Iaşi şi Institutul Francez din România la Iaşi (IFRI) invită publicul joi, 30 martie, începând cu ora 18:00, la o nouă seară de film franco-german, la Palatul Braunstein (spaţiul de la Cupolă).

Va fi prezentat filmul Curveball – Noi facem adevărul, o satiră politică realizată de canalul european de televiziune ARTE.

Bazată pe evenimente reale, această dramă satirică spune povestea grotescă, pe alocuri chiar suprarealistă, a modului în care a fost declanșat războiul din Irak, bazat doar pe informații false și pe implicarea guvernului și a serviciilor secrete germane.

Arndt Wolf, expertul în arme biologice al Serviciului Federal de Informații din Germania, este obsedat de ideea că în Irak se produc în continuare arme biologice cu antrax, în ciuda controalelor ONU. Când solicitantul de azil irakian Rafid Alwan pretinde că a fost implicat în producerea acestora, Wolf vede șansa de a-și demonstra teoria. Sub pseudonimul “Curveball”, Rafid devine un informator important pentru serviciul de informații german. Declarațiile sale fac jocul unor interese foarte diferite – CIA, guvernul federal, toți se folosesc de povestea sa incredibilă în scopuri proprii. Astfel, o poveste inventată devine realitate, iar o minciună devine adevăr, ceea ce pune în mișcare o acțiune care schimbă definitiv politica mondială.

Lungmetrajul a fost prezentat pentru prima dată la Berlinale 2020 șia fost distins cu premiile pentru Cel mai bun Film și Cel mai bun Actor în rol secundar, la German Film Awards.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural German şi Institutul Francez din România la Iaşi, în colaborare cu Muzeul Municipal “Regina Maria” Iași șicu sprijinul Goethe Institut.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;