Tichete sociale valorice pentru pensionari, acordate de Primărie cu ocazia Sărbătorilor de Paşte

Cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, pensionarii ieșeni vor primi ajutoare sub formă de tichete sociale valorice în valoare totală de 100 de lei (10 tichete a câte 10 lei fiecare). Acțiunea, aflată în acest an la cea de-a XX-a ediţie, este organizată de Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială (DAS).

Beneficiarii campaniei sunt 10.433 de pensionari ale căror pensii cumulate nu depășesc suma de 1.300 de lei inclusiv (pensionari de drept și pensionari pe caz de boală), precum și 780 de asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități.

Pentru a primi tichetele valorice, pensionarii trebuie să se afle în baza de date a Casei Județene de Pensii (CJP), să aibă domiciliul în municipiul Iași și să se afle în plată cu luna martie 2023.

Tichetele valorice vor fi distribuite în perioada 6 aprilie – 5 iulie 2023, între orele 8:30 și 15:30, în următoarele locuri:

* Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Str. Codrescu nr. 6 – pentru beneficiarii cu domiciliul în zona COPOU;

* Cantina de Ajutor Social, Str. Sf. Andrei nr. 70 – pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele CENTRU, GARĂ;

* Direcţia de Asistenţă Socială, Şos. Naţională nr. 43 – pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele PODU ROŞ, BULARGA;

* Centrul de Cartier Nicolina, Str. Petre Ţuţea nr. 2 – pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul / zona NICOLINA I şi II;

* Centrul de Cartier Păcurari, Șos. Păcurari nr. 34 – pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul / zona PĂCURARI;

* Centrul de Cartier Tătăraşi, Str. Vasile Lupu nr. 8 – 2 – pentru beneficiarii zonelor TĂTĂRAȘI, METALURGIE, T. VLADIMIRESCU;

* Centrul de Cartier Alexandru cel Bun, Str. Tabacului nr. 1A – pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele ALEXANDRU CEL BUN – DACIA;

* Centrul de Cartier Frumoasa, Bd. Poitiers nr. 20 – 22 – pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele BUCIUM şi FRUMOASA.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;