“Din inimă, pentru România!” – campanie naţională de donare de sânge organizată de tinerii liberali

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, care este sărbătorită în fiecare an pe data de 7 aprilie, Tineretul Național Liberal (TNL) anunță o nouă campanie națională de donare de sânge. Astfel, în perioada 3 – 7 aprilie, tinerii liberali din toată țara vor fi prezenți în centrele de transfuzie sangvină din fiecare municipiu reședință de județ.

“Invităm toate persoanele care îndeplinesc condițiile de donare să fie parte a acestei campanii, mergând de luni până vineri să doneze sânge în orice județ al țării, implicându-ne împreună în activități care contribuie la acoperirea necesarului de transfuzii sangvine”, se precizează într-un comunicat semnat de TNL.

Ziua Mondială a Sănătății se sărbătorește anual pe data de 7 aprilie, promovând beneficiile unei bune stări de sănătate și a bunăstării fizice și psihice peste tot în lume. În 2023, activitățile dedicate acestei zile se desfășoară sub tema „Sănătate pentru toți”. Donând, ajutați la salvarea unei vieți, contribuind la eforturile medicilor care prin intervențiile zilnice efectuate pe baza donărilor de sânge, salvează sau prelungesc vieți.

Orice persoană care este sănătoasă, într-o stare bună fizică și psihică și care nu a suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni, poate dona sânge. Donatorul trebuie să aibă vârsta între 18-60 de ani și o greutate minimă de 50 kg.

Donând, aveți și o serie de beneficii precum:

– analize medicale: eliberarea la cerere a analizelor medicale efectuate (grupa sanguină, Rh, hemoleucogramă, hepatita B, hepatita C, HIV, HTLV, analize biochimice);

– eliberarea a 7 bonuri valorice care pot fi folosite în magazinele partenere pentru achiziționarea de produse sau alimente;

– eliberarea unei adeverinţe pentru o zi liberă (ziua donării);

– facilități transport: în funcție de oraș, pot fi oferite adeverințe pentru reducere 50% pe mijloacele de transport în comun.

“Și pentru a ne asigura că vestea ajunge în toată țara – BlooDoChallenge este alături de noi. Prin aplicație vă puteți programa online la donare, aveți carnetul donatorului în format digital și sunteți la curent cu campaniile de donare din toată țara. Din inimă, pentru România se găsește și în aplicația lor, disponibilă pe https://bloodochallenge.com/“”, se arată în încheierea comunicatului TNL.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;