5:32 pm - Wednesday November 23, 4422

Medicii avertizează: scăldatul în apele situate în zonele din agrement poate provoca boli grave!

Temperaturile deosebit de ridicate înregistrate în ultimele zile la Iaşi au readus în atenţie măsurile pe care populaţia trebuie să le ia pentru a se proteja de razele nocive ale soarelui. Nu de puţine ori, pentru a se răcori, numeroşi ieşeni apelează în aceste zile caniculare la scăldat, fără să cunoască, însă, că în acest fel se pot expune unor boli grave, cauzate de o serie de micro-organisme prezente în mediul lichid. Doctorul Tudor Ciuhodaru, medic de urgenţe în cadrul Secţiei externe din Copou a Spitalului Clinic „Sfântul Spiridon” din Iaşi, atrage atenţia că în perioada caniculară, bolile transmise prin apa din zonele de agrement pot cauza multe probleme. “Conjunctivitele, otitele sau dermatitele domină patologia cu transmisie hidrică, dar sunt numeroase şi afecţiunile digestive legate de ingestia apei poluate, în special la copii. După agentul patogen incriminat, aceste afecţiuni se pot clasifica în bacteriene – transmisia hidrică fiind incriminată în  febra tifoidă, dizenterie, holeră, boala diareică a copilului mic, gastroenterite, etc, virale – de regulă enterovirusuri (Coxsackie A şi B, Echo, V.hepatic A ş.a.), retrovirusuri şi calicivirusuri, V.hepatic C şi E, parvovirusuri, coronovirusuri, picobirnavirusuri, şi parazitoze – produse de protozoare (lambliaza, giardioza, tricomonaza), cestode (cisticercoza, echinococoza, himenolepidoza), trematode: fascioloza, dicrocelioza, schistotomiaza, nematode (ascaridoza, tricomonaza, oxiuraza). Printre manifestările frecvente ( inclusiv de la apa de piscină) putem enumera conjunctivita chimică, datorată substanţelor cu care apa a fost dezinfectantă, conjunctivita de piscine, produsă de Chlamidia trachomatis, când după 2-19 zile de la contactul cu apa infectată apare secreţia conjunctivală purulentă şi înroşirea ochilor, otita de bazin, care poate să apară pe toată perioada verii şi care are ca manifestari principale durerea, senzaţia de ureche înfundată şi prurit în conductul auditiv extern, pitiriazisul- micoză a pielii produsă de o ciuperca microscopică (Pitiriazis versicolor). caracterizată prin apariţia unor pete mici de culoare cafeniu închis, localizate cu predilecţie la nivelul toracelui ce se transmite predilect  se face prin apa de piscină, dar şi prin utiliazarea unui sezlong fără folosirea prosopului personal, dermatofitia piciorului, o micoză produsă de o ciupercă microscopică care se poate transmite atunci când se merge desculţ pe marginea piscinei, la saună, sau la duşurile comune afectand  frecvent pielea din spaţiile dintre degetele piciorului, talpa şi unghii şi care este  favorizată de transpiraţia abundentă., precum şi trichomonioza, o boală cu localizare genital, care se manifestă prin secreţie spumoasă urât mirositoare,  transmisă prin apa caldă a piscinelor, în condiţiile în care alături de persoane sănătoase se scaldă persoane infectate”, precizează dr. Tudor Ciuhodaru. Pe lângă aceste afecţiuni, scăldatul poate provoca şi boli digestive, precum dizenteria bacilară, care apare în urma ingestiei de apă contaminată cu bacterii din materiile fecale ale persoaneleor purtatoare ale bacteriei Shygella dizenteriae. Boala se transmite foarte uşor, pentru că numărul de bacterii care o pot declanşa este foarte mic (între 10 şi 100 bacterii), aceasta manifestându-se prin febră, greţuri, vărsături şi diaree cu scaune muco-purulente, sau giardioza, care apare mai frecvent la copii, după ingestia de apă contaminată cu fecale în care există chisti de Giardia lamblia sau hepatile virale. Pentru evitarea tuturor acestor posibile boli, dr. Tudor Ciuhodaru recomandă evitarea scăldatului în apele poluate, duşul obligator la intrarea şi ieşirea din bazin şi utilizarea prosopului personal.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;