Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film ajunge din nou la Iași, cu o ediție sub genericul „Femeia, eterna poveste?”. Evenimentul este programat în perioada 21-23 aprilie la Cinematograful Ateneu din Iași și aduce în atenție un program special.
Printre invitații ediției a IV-a se numără directorul artistic al festivalului, Irina-Margareta Nistor (cine-interpret), Andreea Sabbadini (online), Ștefan Feldmann (psiholog), Dragoș Zămosteanu (regizor) și Constantin Pușcașu (actor).
În cele trei zile, spectatorii vor putea viziona filme de lungmetraj de public și de nișă, filme în premieră, o selecție de scurtmetraje, o animație adresată copiilor și un cine-concert în prezența actorului ieșean Constantin Pușcașu. Programul va cuprinde, ca în fiecare an, discuții și intervenții din partea unor terapeuți, psihoterapeuți și psihanaliști.
Biletele pentru fiecare proiecție sunt puse în vânzare pe https://cinemaiasi.ro/festivalul-de-psihanaliza-si-film/ și la casieria Ateneului,
la prețul de 15 lei, respectiv 20 lei pentru cine-concert.
Irina-Margareta Nistor (cine-interpret): „O ediție racord cu frumusețea, dar și cu cele care ne fac viața mai altfel sau știu să se lupte pentru drepturile tuturor. De la Liz Taylor la Isabelle Huppert, oprindu-ne și la Katharine Hepburn, vom psihanaliza personajele, dar și actrițele, o animație cu Cleopatra și un mut de peste un secol, cu un cine-concert și o surpriză, pe scenă, cu un actor strălucit al Iașului: Constantin Pușcașu, un documentar fascinant în premieră absolută și Mara, Alina și Ioana, trei cineaste la început de drum. Vă așteptăm cu nerăbdare, între 21-23 aprilie, inclusiv în Duminica Tomei, cea a Nunților de bun augur!”.
Ștefan Feldmann (psiholog): „Imersia simţurilor într-un cine-concert aduce experienţa vieţii într-o sală de cinema. Este ca o tură într-un parc de distracţii, concentrată în fiecare mişcare a ansamblului ce acompaniază filmul. Surpriza vine din faptul că cine-concertul e viu şi se hrăneşte cu energia celor din sală. Spre deosebire de vampiri, dacă ştii să te scurgi în experienţă, energia pe care o primeşti înapoi se amplifică. Cu alte cuvinte, pe cât dai, pe atât te hrăneşte. Secretul? Sincer, cred că vampiriţele îl ştiu foarte bine şi sigur o să aflaţi, măcar o bucată din el, în siguranţa întunericului din sala de cinema”.
Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film este proiecția românească a European Psychoanalytic Film Festival, prezidat în trecut de marele regizor italian Bernardo Bertolucci și organizat la Londra o dată la doi ani. Festivalul își propune, ca în fiecare an, să orienteze publicul cu gândul, către valorile clasice și întrebările esențiale, la raportul cu cei din jur dar și cu sinele. Să faciliteze pentru participanți un moment de reflecție – la fericire, căutarea frumosului și a evoluției, încurajarea creativității și a potențialului de fericire din fiecare dintre noi.
PROGRAMUL FESTIVALULUI:
Vineri, 21 aprilie
* Ora 18.30 – Deschiderea oficială a festivalului
* Ora 19.00 – Femeia îndărătnică (The Taming of the Shrew, SUA-Marea Britanie-Italia, 1967), regia: Franco Zeffirelli, 122 min. – AG
Psihanalizat de Andrea Sabbadini (on-line) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor
Sâmbătă, 22 aprilie
* Ora 14.00 – Scurt-metraje românești
Eu contez (2021), regia: Alina Șerban, 20 min. – AG
Spin Your Dream (2022), regia și animația: Ioana Satmari, 4:55 min. – AG
Moonaut (2022), regia, animația și muzica: Ioana Satmari, 1:45 min. – AG – PREMIERĂ ABSOLUTĂ
Contratimp (2023), regia: Mara Crăcăleanu, 18 min. – AG – PREMIERĂ ABSOLUTĂ
În prezența regizoarei Mara Crăcăleanu
Scurt-metraje psihanalizate de Cătălin Știrbu (on-line) și cine-interpretate de Irina-Margareta Nistor
* Ora 17.00 – Simțul luminii (România, 2023), regia, scenariul, imaginea și producția: Dragoș Zămosteanu, 70 min. – AG – PREMIERĂ ABSOLUTĂ
În prezența regizorului Dragoș Zămosteanu
Psihanalizat de Ștefan Feldmann și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor
* Ora 19.30 – Sindicalista (Franța, Germania 2023), regia: Jean-Paul Salomé , 121 min. – AP 12, – PREMIERĂ
Psihanalizat de Bogdan Cuc (on-line) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor
Duminică, 23 aprilie
* Ora 14.00 – Mumiile: Aventuri moderne (Mummies, Spania-SUA, 2023), regia: Jesús García Galocha, 88 min. – AG – Proiecție de film pentru copii, 3D/dublat în limba română
Psihanalizat de Oana Paveliuc (Master Coach NLP, Time Line Therapy™ & Hipnoterapie) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor
* Ora 17.00 – Ghici cine vine la cină? (Guess Who’s Coming to Dinner, SUA, 1967), regia Stanley Kramer, 108 min. – AP 12
Psihanalizat de Ilinca Bălaș (on-line) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor
* Ora 19.30 – Cine-concert: Genuine – povestea unui vampir (a unei vampirițe!)
Un episod din evoluţia genului horror, cu pasaje din Kafka și scene din Irma Vep
Genuine, a Tale of a Vampire (Germania, 1920), regia: Robert Wiene, 44 min. (restaurat) – AP 12
Muzică originală live cu ansamblul Foley’Ala:
Alin Zăbrăuţeanu – compoziţie, foley, live processing
Koszika – voce, vioară
Radu Rădescu – concept, percuţie, selecţie texte
Irina-Margareta Nistor – lectură, traducere live
Invitat: actorul Constantin Pușcașu (Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași) – lectură
Psihanalizat de Matei Georgescu (on-line) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor
Preț bilet filme: 15 lei
Preț bilet concert-lectură: 20 lei
Eveniment organizat de: Ateneul Național din Iași
Parteneri: WINK Public Multimedia, Cinema Ateneu, Iulius, Asociația Studenților Jurnaliști, Cărturești Iași
Parteneri media: TVR Iași, Movienews.ro, Radio România Iași, Radio România Cultural, Radio Hit, Iași TV Life, Ziarul de Iași, Inoras.ro, Revista Timpul, Viva FM Iași