Vremea nefavorabilă din ultimele zile crează probleme nu numai în ceea ce priveşte circulaţia autovehiculelor, ci şi în desfăşurarea în condiţii optime a activităţii didactice. Din cauza ninsorii abundente şi a viscolului, care au făcut impracticabile majoritatea drumurilor din judeţ, autorităţile locale au decis suspendarea cursurilor joi, 6 aprilie, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar. Hotărârea a fost luată în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) , desfăşurată miercuri la Prefectură.
”Sunt probleme foarte mari atât în mediul urban, dar în special în mediul rural. Utilajele de deszăpezire nu fac față cantităților mari de zăpadă spulberată. Meteorologii ne-au anunțat că ninsorile vor continua, iar zăpada va fi viscolită, existând riscul ca drumurile să fie blocate. Trebuie să ne gândim în primul rând la siguranța cetățenilor. De aceea, s-a luat decizia ca școlile să se închidă. În plus, vor fi închise și acele tronsoane de drum unde există riscul ca oamenii să rămână blocați. Toate utilajele disponibile vor interveni astfel încât să menținem drumurile deschise, dar dacă acest lucru nu este posibil, se va lua decizia de închidere, urmând să se deschidă după ce vor interveni drumarii. Am cerut să se acorde o atenție sporită pentru cazurile medicale. Sunt oameni care trebuie să ajungă la spitale, au nevoie de dializă, de alte servicii medicale. Aceste situații vor fi prioritățile tuturor instituțiilor în această perioadă”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași, la finalul şedinţei.
Cel mai probabil, şcolile vor rămâne închise şi vineri, 7 aprilie, având în vedere avertizarea cod roşu de viscol pentru judeţul Iaşi emisă de meteorologi. În aceste condiţii, elevii vor intra în vacanţa de primăvară cu o zi mai devreme, urmând să se reîntoarcă la cursuri pe 19 aprilie. Reamintim că miercuri, prin hotărâre a consiliilor de administraţie, 36 de unităţi de învăţământ din judeţ anunţaseră deja decizia de suspendare totală sau parţială a cursurilor din cauza vremii, cele mai multe dintre acestea fiind situate în zonele îndepărtate ale judeţului, după cum a declarat Antonina Bliorţ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.