5:32 pm - Sunday November 25, 4857

Plan de măsuri pentru prevenirea inundaţiilor provocate de topirea zăpezii, întocmit de Primărie

Primarul Mihai Chirica a dispus societăţilor şi direcţiilor din subordine să continue programul de deszăpezire în ritm susţinut şi să acţioneze cu precădere în cartiere, odată cu ridicarea codului roşu de viscol şi ninsori. În aceeaşi ordine de idei, edilul-şef a dispus întocmirea, în regim de urgenţă, a unui plan de măsuri de prevenire a inundaţiilor, topirea zăpezii căzute în cantitate mare în oraş putând crea probleme din acest punct de vedere.

„În acest sfârşit de săptămână sunt anunţate temperaturi care se situează în jurul a 10° grade Celsius, ceea ce va duce la topirea rapidă a cantităţilor mari de zăpadă care au căzut în aceste zile în oraş. Prin urmare, riscul de inundaţii va creşte considerabil în această perioadă. De aceea, am dispus colegilor din Comandamentul de iarnă să constituie echipe mixte de lucru pentru degajarea şi desfundarea în regim de urgenţă a tuturor gurilor de scurgere de tip geiger care sunt amplasate pe străzile din oraş, a canalelor şi a rigolelor. Acestea trebuie să fie funcţionale în zilele următoare astfel încât să preia cantitatea mare de apă care va rezulta după topirea zăpezii”, a declarat primarul Mihai Chirica, la şedinţa operativă a Comandamentului de iarnă de la nivelul Municipiului Iaşi, desfăşurată joi la Primărie.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, echipele vor începe degajarea scurgerilor dinspre zonele joase, cu precădere albia Bahluiului, pe toată zona de traversare a oraşului, spre zonele înalte. Se va avea în vedere în mod special zona Nicolina, bd. Primăverii, cartierul Manta Roşie, zona Tudor Vladimirescu, cartierul Mircea cel Bătrân. În aceeaşi ordine de idei, primarul Iaşului a mai dispus realizarea unui stoc de 1000 saci de nisip pentru a putea fi folosit în cazul în care situaţia o va impune.

În acelaşi timp, au fost notificate ApaVital şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Iaşi pentru a colabora cu echipele municipalităţii în vederea prevenirii inundaţiilor în zonele joase ale oraşului. „Fac apel la cele două instituţii să colaboreze cu echipele Primăriei. În caz de nevoie, cele două instituţii trebuie să verifice stăvilarele de pe râul Bahlui şi, în caz de nevoie, să pornească pompele de evacuare din zonele Sarmisegetuza şi Tudor Vladimirescu. Vom interveni şi noi cu saci de nisip, dacă situaţia o va impune”, a precizat edilul.

În altă ordine de idei, municipalitatea ieşeană face apel către agenţii economici, instituţiile publice şi asociaţiile de proprietari să verifice gurile de scurgere pe care le gestionează, respectiv să degajeze zăpada astfel încât să faciliteze accesul pietonal pentru cetăţeni.

O altă măsură adoptată în cadrul şedinţei desfăşurată la Primărie ţine de activitatea Direcţiei Creşe şi a Adăpostului de noapte, amenajat la Baia Publică, care va furniza servicii de asistenţă socială şi în perioada următoare. Deşi la nivelul judeţului Iaşi s-a decis suspendarea cursurilor pentru elevi, creşele din municipiul Iaşi au funcţionat în parametri normali.

„Ştiu că în judeţul Iaşi s-a decis suspendarea cursurilor din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Deşi nimeni nu ne-a informat cu privire la activitatea creşelor, noi am decis ca acestea să rămână deschise în aceste zile. S-a dovedit o decizie înţeleaptă, în acest moment peste 300 de copii sunt prezenţi în creşele din Iaşi”, a mai afirmat primarul Mihai Chirica.

O decizie asemănătoare s-a luat şi în privinţa pacienţilor din cele două spitale aflate în coordonarea municipalităţii. Spre exemplu, la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” sunt 26 de pacienţi care, deşi au terminat tratamentul, vor rămâne în cadrul unităţii spitaliceşti până când externarea şi deplasarea lor la domiciliu nu pun în pericol sănătatea acestora.

O altă măsură adoptată în cadrul şedinţei operative se referă la situaţia vegetaţiei din oraş. Viscolul puternic, dar şi cantităţile mari de zăpadă au dus la deteriorarea şi chiar ruperea mai multor arbori şi arbuşti din Iaşi, în special din zonele de parc. „Am dispus specialiştilor de la Servicii Publice să evalueze starea vegetaţiei arboricole din oraş. Avem în vedere, în mod special, arborii din parcurile mari – Copou şi Parcul Expoziţiei. Se va interveni de urgenţă pentru degajarea zăpezii din zonele de parc, iar arborii rupţi vor fi înlocuiţi în regim de urgenţă, dacă nu mai pot fi salvaţi, pentru a nu deveni un pericol pentru ieşeni. În perioada următoare se vor face intervenţiile necesare astfel încât să fie salvaţi cât mai mulţi arbori şi arbuşti din oraş”, a conchis primarul Mihai Chirica.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;