5:14 pm - Tuesday April 29, 0380

Iaşul, gazda ediţiei din acest an a Olimpiadei Naţionale de Biologie

În perioada 10-14 aprilie va avea loc la Iași Olimpiada Națională de Biologie, eveniment competițional care va reuni 350 de participanți, elevi și profesori pasionați de tainele lumii vii. Pe parcursul celor cinci zile vor fi organizate atât activități care vor pune elevii în situația de a descoperi soluții la diferite probleme din domeniul biologiei, cât și activități culturale și educative orientate spre stimularea cunoaşterii orașului celor șapte coline.

Activitățile specifice olimpiadei se vor desfășura la Colegiul Național „Emil Racoviță”, deschiderea festivă având loc luni, 10 aprilie, la ora 17.00, în Aula Magna Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Festivitatea de premiere va avea loc la Casa de Cultură a Studenților (CCS) joi, 13 aprilie, începând cu ora 15.30.

“Gândindu-ne că olimpiada înseamnă cunoaștere dincolo de competiție și performanță, ne propunem să-i familiarizăm pe participanți cu ceea ce reprezintă medicina la Iași, invitându-i să treacă pragul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, locul unde se formează și se antrenează zi de zi viitorii medici. Și pentru că în Iași florile sunt mereu prezente încântându-ne viața în fiecare zi, ne dorim ca invitații noștri să cunoască și serele Grădinii Botanice „Anastasie  Fătu ”, cea mai veche grădină botanică din România, care cucerește prin biodiversitatea ei.  Nu în ultimul rând, prin turul ghidat al orașului Iași și al muzeelor din Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, elevii alături de profesorii lor vor face o călătorie în trecut și vor cunoaște mai bine cultura ieșeană”, precizează reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi într-un comunicat.

Toate momentele importante ale competiției vor fi transpuse în paginile  “Ziarului Olimpiadei”, realizat de elevii Colegiului Național „Emil Racoviță” Iași. Informații utile referitoare la desfășurarea probelor se regăsesc pe site-ul olimpiadei https://onb2023.racovita.ro.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;