Angajaţii din Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi s-au aflat astăzi în grevă generală

Funcţionarii publici şi personalul contractual din Instituţía Prefectului Judeţului Iaşi s-au aflat luni, 10 aprilie, în grevă generală, nemulţumiţi de statutul pe care aceştia îl au în calitate de salariaţi în cadrul structurii Guvernului în teritoriu.

Aceștia solicită trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat, salarizarea personalului din cadrul Instituţiilor Prefectului să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că Instituţia Prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate.

“Solicitarea noastră este justificată de faptul că avem cele mai mici salarii din administrația publică și din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță din România. Astfel, un consilier superior ( cu o vechime în muncă de peste 20 de ani) din cadrul Instituției Prefectului – Județul Iași are un salariu net de 4.000 – 4.200 lei lunar, iar un consilier superior din cadrul serviciilor deconcentrate ale ministerelor sau din cadrul altor instituții aflate în subordinea/coordonarea autorităților centrale, are un salariu net cuprins între 5.000 – 8.000 lei lunar. Salariul unui consilier superior din cadrul Consiliului Județean Iași în valoare de 9.000 – 9.400 lei lunar ni se pare incredibil, în condițiile în care acest salariu crește anual raportat la nivelul salariului minim pe țară sau crește atunci când se modifică legislația privind salarizarea președintelui consiliului județean, dar statul român prin guvernele și parlamentele sale permite astfel de discriminări și inechități între salariați în funcție de tipul instituției la care sunt angajați. Precizăm și faptul că salariul unui muncitor de la Consiliul Județean Iași este de 4500 de lei, mai mult decât salariul un consilier superior din cadrul Instituției Prefectului”, se arată într-un comunicat remis redacţiei de salariaţii şi personalul contractual din Instituţia Prefectului – Judeţul Iaşi.

Acţiuni similare de protest au avut loc luni în toate instituţiile prefectului din ţară. Angajaţii, funcţionari publici şi personal contractual din aceste  instituţii, au precizat că în cazul care revendicările nu vor fi soluționate, aceştia vor continua greva şi în zilele următoare.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;