Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Asociația „Universul Prieteniei”, organizează miercuri, 12 aprilie, de la ora 15.00, un nou eveniment sub genericul „Salonul cu amintiri”: „De la inimă la inimă”, cu prof. univ. dr. Cătălina Arsenescu Georgescu.
Originară din Iași, absolventă a Colegiului Național „Costache Negruzzi” Iași și a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, prof. univ. dr. Cătălina Arsenescu Georgescu este Membru Titular al Academiei Române de Științe Medicale, profesor și coordonator de doctorat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Cetățean de Onoare al Municipiului Iași, președinte al Clubului Rotary Iași etc. Este membru în numeroase societăți naționale și internaționale: Societatea Română de Cardiologie, Societatea Română de Medicină Internă, Societatea Română de Hipertensiune, Societatea Internațională de Hipertensiune Arterială, Fellow of the European Society of Cardiology, European Heart Rhythm Society, Societatea Europeană de Hipertensiune, Societatea Europeană de Ecocardiografie. Este, de asemenea, autor sau coautor a numeroase volume și articole indexate în baze de date naționale și internaționale, membru în proiecte de cercetare etc. A primit Meritul Sanitar în grad de Cavaler acordat de Președintele României; Premiul pentru activitate științifică 2008, conferit de Societatea Română de Medicină Internă; Premiul special pentru cea mai bună carte universitară a anului 2001, acordat de Colegiul Medicilor din România.
Proiectul „Salonul cu amintiri” este coordonat de Rodica Rodean, preşedinte-fondator al Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi, gazda fiind Mihaela Tudose, muzeograf, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”.
În cadrul acestui eveniment, Denisa-Ștefania Cazaciuc, elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, va susține un scurt recital, fiind acompaniată la pian de Maream Ehsan.