Joi, 13 aprilie, a fost emisă Autorizația de Construire pentru lotul 3 al tronsonului Mirceşti – Paşcani (secțiunea Bacău-Pașcani) al Autostrăzii A7 (Autostrada Moldovei), urmând ca pe data de 2 mai să fie semnat ordinul de începere a lucrărilor, a scris Andrei Cazacu, administratorul public al judeţului Iaşi, pe contul propriu de socializare. Potrivit acestuia, pe lotul 3 al tronsonului Mirceşti – Paşcani, în lungime de 28,09 kilometri vor fi construite trei noduri rutiere, şapte poduri, două pasaje și 32 de podețe, constructorul român care a câştigat licitaţia având la dispoziție 30 de luni și 1,76 miliarde de lei (fără TVA) pentru execuția lucrărilor, finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Autostrada Moldovei, din care face parte și secțiunea Bacău – Paşcani, are o lungime de 320 de kilometri, iar lucrările trebuie finalizate până în anul 2026. În acest moment, toate cele 13 loturi ale Autostrăzii Moldovei au Autorizație de Construire.
Un nou pas în vederea începerii lucrărilor la Autostrada Moldovei
Filed in: Administrație, Informațía zilei