Reprezentanții a peste 2.000 de companii de transport și transportatori, care dețin peste 45.000 de camioane, au înființat prima asociație din America de Nord ce reunește persoane fizice și întreprinderi din domeniul transporturilor și logisticii cu origini românești și moldovenești, Romanian Moldovan Trucking Association of North America – ROMOTANA, se arată într-un comunicat semnat de Ambasada României în SUA
La gala de lansare a asociației care a avut loc în Washington, D.C., eveniment susținut de Ambasadele României și Republicii Moldova în SUA, au participat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, congresmenul american Tim Walberg, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ionuț Săvoiu, Daniel Bischof, director pentru Europa de Est în Departamentul de Stat, James Rosapepe, președintele organizației româno-americane „Alianța” și fost ambasador al SUA în România, Chang Oh-Turkmani, membru în boardul „Alianța”. De asemenea, au transmis mesaje video de susținere prim ministrul Nicolae Ciucă, Dumitru Alaiba, vicepremier și ministru al dezvoltării economice și digitalizării din Republica Moldova, și Ben Toma, președintele de origine română al Camerei Reprezentanților din Statul Arizona.
Ambasadorul României, Andrei Muraru, s-a declarat impresionat de numărul mare de afaceri din domeniul transporturilor deținute în SUA de români și moldoveni, dedicați profesiei lor și apreciați pentru munca pe care o fac”.
„Ei reprezintă România și Republica Moldova pe pământ american, având un rol crucial în industria de logistică și transport americană”, a afirmat Andrei Muraru în discursul său.
ROMOTANA este prima asociație comercială dedicată comunității de transportatori cu origini românești și moldovenești din America de Nord, înființată la inițiativa a trei persoane, respectiv Marcel Șomfelean, Nicolai Ianoș și Nicolae Corobca.