Premierul Nicolae Ciucă se va afla marţi, 25 aprilie, într-o vizită de lucru în județul Iași. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Guvernului, vizita şefului Executivului va începe la ora 09.30, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”, după care premierul va participa, la ora 11.00, la inaugurarea Amazon Campus, în Complexul de birouri Palas Campus, ocazie cu care Nicolae Ciucă va avea o întâlnire cu o delegație a grupului Amazon Europe. La ora 14.00, premierul Nicolae Ciucă va participa, la Palas, la Forumul Administraţiie Publice Locale “Rolul şi locul aleşilor locali în administraţia publică”, după care, la ora 16.00, şeful Executivului va vizita Mitropolia Moldovei și Bucovinei şi va avea o întrevedere cu Înalt Prea Sfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolit al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. În încheiere, premierul va vizita, începând cu ora 17.30, SC Antibiotice S.A. Ultima vizită a premierului Nicolae Ciucă la Iaşi a avut loc pe 24 ianuarie, când acesta a participat la festivităţile prilejuite de Unirea Principatelor Române.
Premierul Nicolae Ciucă se va afla marţi, 25 aprilie, în vizită de lucru la Iaşi
Filed in: Administrație, Informațía zilei