Gala „Destinația Anului 2023”, la Palatul Culturii

Câștigătorii competiției „Destinația Anului 2023 în România”, desfășurată în perioada 20 martie – 7 aprilie 2023, vor fi desemnați joi, 27 aprilie, la Palatul Culturii din Iași, în cadrul unui eveniment special.

În urma nominalizărilor primite din partea publicului, peste o sută de destinații turistice din România s-au înscris formal în Clubul “Destinația Anului”. Cele 60 de finaliste, selectate dintre acestea, au concurat în una din cele nouă categorii:

  • Atracții Cultural-Educative
  • Orașe care inspiră
  • Comori naturale
  • Tărâmuri cu istorie și tradiție
  • Stațiuni turistice
  • Parcuri de distracție și aventură
  • Resort-uri
  • Boutique
  • Experiențe astronomice.

Destinațiile turistice câștigătoare pentru fiecare categorie sunt desemnate în urma celor peste 300 de mii de voturi exprimate de public în favoarea uneia din destinațiile înscrise în concurs, precum și în urma votului unui juriului format din peste 100 de experți în turism, edili, lideri de opinie, influenceri, jurnaliști și membri ai asociațiilor cele mai relevante din turism. La nota finală vor contribui semnificativ rezultatele Cercetării „Destinații Vizionare”, cel mai important studiu de percepții și atitudini pentru turismul intern, cu un eșantion statistic reprezentativ de 3000 de respondenți.

„Ne onorează și ne bucură faptul că Iașul, marele câștigător al premiului Destinația Anului 2022, este gazda acestei Gale de anvergură națională, ce pune din nou orașul nostru pe harta celor mai îndrăgite destinaţii turistice. Felicitări tuturor celor care au participat la această competiţie şi sunt sigur că prin astfel de demersuri, turismul românesc va avea de câştigat”, declară Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

„Suntem încântați de statutul de parteneri principali ai Galei Destinația Anului 2023, Palatul Culturii fiind poate cel mai recognoscibil simbol al Iașului, locul ideal pentru acest eveniment de anvergură națională. Este o mare mândrie să vezi că oamenii din comunitate apreciază acest monument reprezentativ și îl recomandă altora, pentru a se bucura împreună de frumusețea sa”, spune, la rândul său, Valentina Druțu, manager interimar al Complexului Național Muzeal „Moldova”.

„Destinația Anului este despre tot ce are mai frumos țara noastră prin natură, localități, ținuturi și experiențe diverse precum gastronomia, aventura, sportul, tradițiile, cultura, spiritualitatea. Să fii unul dintre cei 100 membri ai juriului sau unul cei care au votat o destinație preferată este un privilegiu de a promova bucuria de a trăi frumos”, afirmă Felix Tataru, președintele juriului.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;