Poli Iaşi a învins pe Dinamo, scor 3-1 (1-1), marţi seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, în epilogul etapei a V-a (ultima a turului) din play off-ul Ligii 2, rezultat în urma căruia moldovenii au urcat pe primul loc în clasament, la un punct în faţa celor de la CSA Steaua şi patru de Oţelul Galaţi.
După trei remize consecutive, dintre care două pe teren propriu, cu Gloria Buzău şi Unirea Dej, elevii lui Leo Grozavu s-au dezlănţuit în faţa câinilor roşii, după o repriză secundă de excepţie, poate cea mai bună din actualul sezon.
Meciul nu a început însă deloc bine pentru oaspeţi, care au făcut o primă repriză foarte slabă, în care mai nimic nu a mers în jocul echipei. Trupa din Copou a părut timorată în faţa puştilor lui Dinamo, care au zburdat pe teren. După ce Ţâră (min. 19) a ratat singur cu portarul deschiderea scorului, trei minute mai târziu, Borcea câştigă un duel la mijlocul terenului, după care îl serveşte perfect pe Ghezali, care îl ridiculizează pe Katanec iar apoi şutează plasat balonul, sub viclu, peste Brânză. Iaşul este antesteziată, în timp ce gazdele ratează ocazie după ocazie de a se desprinde pe tabelă. Şi cum ratările se răzbună, în minutul 42, Poli reuşeşte egalarea, după o centrare perfectă de pe partea stângă a lui Roman, care ajunge la Harrison, iar acesta înscrie cu capul, din şase metri.
La reluare, de la cabine parcă au ieşit alte echipe. Muştruluiţi serios la pauză de Leo Grozavu, oaspeţii încep în forţă partea a doua a jocului, Alin Roman (min. 58) executând perfect o lovitură liberă, restabilind egalitatea. Musi, care l-a înlocuit la pauză pe Dumitru, foarte şters în această partidă, are două bune oportunităţi de gol, însă şuturile acestuia nu găsesc spaţiul porţii apărate de Oncescu. Alin Roman (din nou cel mai bun jucător al Iaşului) stabileşte scorul final în min. 68, executându-l pe Oncescu cu un şut de la 25 de metri. Gazdele, căzute atât fizic cât şi psihic au făcut simplă figuraţie în repriza secundă, fiind departe de pretenţiile unei echipe care şi-a propus promovarea directă.
Dinamo: Oncescu – Moura, Giafer, Bena, Amzăr – Gorka Larucca, Neluţ Roşu – Bani (min. 86 Florescu), Borcea (min. 58 Alexandru Poo), Ghezali (min. 86 Irimia) – Ţâră (min. 25 Iulian Roşu);
Poli Iaşi: Brânză – Martac, Plămadă (min. 46 Tincu), Katanec, Ştefanovici – Roman, Marchioni, Itu (min. 54 Mogoş) – Dumitru (min. 46 Musi), Harrison, Hlistei (min. 79 Robert Ion);
Clasament: 1. Poli Iaşi – 49 p, 2. CSA Steaua – 47 p, 3. Oţelul Galaţi – 45 p, 4. Dinamo – 38 p, 5. Gloria Bizău – 37 p, 6. Unirea Dej – 34 p.
Etapa viitoare: Unirea Dej – CSA Steaua (sâmbătă, 29 aprilie, ora 12.00), Gloria Buzău – Dinamo (luni, 1 mai, ora 17.30), Politehnica Iaşi – Oţelul Galaţi (marţi, 2 mai, ora 17.30).