Politehnica Iaşi a promovat în Superligă!

Politehnica Iaşi a promovat în Superligă, cu patru etape înainte de încheierea play out-ului, după ce marţi după amiaza a învins în Copou, cu scorul de 2-0 (1-0), pe Oţelul Galaţi, în urma reuşitelor lui Alin Roman (min. 45+1) şi Harrison (min. 58).

În prezenţa a circa 9.000 de spectatori, gazdele, deşi nu au făcut un joc grozav, au reuşit, în final, să-şi apropie victoria şi implicit să obţină biletele pentru primul eşalon fotbalistic al ţării.

Înaintea fluierului de start al partidei, pe stadion s-a ţinut un moment de reculegere în memoria fostului jurnalist ieşean Dan Teodorescu, care a decedat la sfârşitul săptămânii trecute, lovitura de începere fiind dată de fostul mare fotbalist al Politehnicii Iaşi, Vasile Simionaş, fost antrenor al ambelor echipe.

În prima repriză, jocul a fost unul de o foarte slabă factură tehnică, cu multe faulturi şi întreruperi şi fără ocazii clare de gol la vreuna dintre porţi. Asta, până în minutul de prelungire, când Rus pierde o minge la mijlocul terenului, interceptată de Robert Ion, după care fostul fotbalist al Academicii Clinceni îl găsesşte excelent pe Alin Roman la marginea careului, iar acesta înscrie plasat, cu stângul, în poarta lui Dur-Bozoancă.

Acelaşi Robert Ion, introdus titular de Leo Grozavu în atacul Politehnicii Iaşi, în locul lui Hlistei, accidentat, s-a aflat şi la originea celui de-al doilea gol al gazdelor, reuşit de Harrison (min. 58), după o greşeală în lanţ a defensivei gălăţene. Singura fază mai periculoasă până la finalul partidei a aparţinut oaspeţilor, şutul lui Cruceru (min. 89) din mijlocul careului fiind respins in extremis de Brânză.

Victorie a Iaşului, după un meci nu foarte spectaculos şi cu foarte multe erori tehnice, puse însă de antrenorii celor două echipe pe seama mizei întâlnirii.

Poli Iaşi: Brânză – Marcat, Tincu, Katanec, Ştefanovici – Itu, Marchioni (min. 87 Lică), Roman (min. 75 Fr. Cristea) – Musi (min. 87 Mogoş), Harrison (min. 65 Vojtus), Robert Ion (min. 65 Antonio Dumitru);

Oţelul Galaţi: Dur – Bozoancă – Andrei Rus, Yabre, Ghiocel, Nedelea – Cisotti, Neagu (min. 57 Cruceru), Jardan (min. 57 Zivulic) – Scocâlcă (min. 62 Mutoi), Cârjan (min. 62 Fatai), Octavian Ursu (min. 62 Alin Nica);

În celelalte întâlniri din etapa a VI-a din play off: Unirea Dej – CSA Steaua 1-1 (meci disputat sâmbătă) şi Gloria Buzău – Dinamo 2-2 (partidă disputată luni).

Clasament: 1. POLITEHNICA IAŞI – 52 p (echipă virtual promovată), 2. CSA Steaua – 48 p, 3. Oţelul Galaţi – 45 p, 4. Dinamo – 39 p, 5. Gloria Buzău – 38 p, 6. Unirea dej – 35 p.

Etapa viitoare: Gloria Buzău – Politehnica Iaşi (sâmbătă, 6 mai, ora 11.00), Dinamo – Unirea Dej (sâmbătă, 6 mai, ora 14.45), CSA Steaua – Oţelul Galaţi (duminică, 7 mai, ora 14.30).

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;