Primăria pune la dispoziţie 3,5 milioane de lei pentru finanţarea proiectelor societăţii civile

În acest an, Primăria Municipiului Iaşi va aloca suma de 3,5 milioane de lei de la bugetul local pentru finanţarea proiectelor propuse de societatea civilă, potrivit Hotărârii de Consiliu Local (HCL) nr. 73 / 2023, Legii nr. 350 / 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general și respectiv a Legii nr. 186 / 2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise.

Pănă la termenul limită de depunere a propunerilor, joi, 27 aprilie 2023, municipalitatea a primit nu mai puțin de 97 de proiecte. Perioada orientativă de selecţie şi de evaluare a proiectelor este cuprinsă între 28 aprilie și 31 mai 2023, iar  durata de implementare va fi până la 15 noiembrie 2023.

“Suma totală alocată programului este defalcată pe domenii, fiind eligibile doar proiectele anuale, după cum urmează: domeniul cultural – 1.000.000 lei, domeniul tineret – 1.000.000 lei, domeniul guvernare transparentă şi participativă – 200.000 lei, domeniul social-sănătate-educaţie-mediu – 1.200.000 lei, Pentru aceste categorii, cuantumul contribuției proprii a solicitantului este de minim 10% din valoarea totală a bugetului proiectului, iar suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat finanţării pe fiecare domeniu în parte. În ceea ce priveşte domeniul culturii scrise, suma alocată este de 100.000 de lei, pentru această categorie, cuantumul contribuției proprii a solicitantului fiind de minimum 40% din valoarea totală a bugetului proiectului, iar suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat”, precizează reprezentanţii Primăriei într-un comunicat.

Potrivit legii, beneficiari direcți sunt organizaţiile neguvernamentale care propun pentru fiecare domeniu în parte proiecte cu impact la nivelul comunităţii locale și care îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate prevăzute în Regulamentul referitor la finanţarea proiectelor societăţii civile din Iaşi în baza Legii nr. 350 / 2005.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;