Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, joi, 1 iunie, de la ora 12.00, Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi va organiza o acţiune cultural-caritabilă destinată copiilor familiilor defavorizate, aflaţi sub monitorizarea reprezentanţilor instituţiei.
Astfel, circa 600 de copii proveniți din familii defavorizate sunt așteptați în Parcul Expoziției, unde vor primi pachete cu dulciuri și articole de papetărie în valoare de 150 de lei fiecare, anunţă într-un comunicat Biroul de presă al Primăriei.
Evenimentul va fi completat de un moment artistic susținut de Corul de Copii al Municipiului Iași condus de Raluca Zaharia.
La manifestare vor fi invitați și copii din familiile de ucraineni refugiate în Iași din cauza războiului.
Acțiunea are drept scop combaterea marginalizării sociale și a abandonului școlar.
Partenerii evenimentului sunt Fundația „Solidaritate și Speranță”, Fundația „Star of Hope”, Fundația Serviciilor „Bethany”, Fundația „Salvați Copiii”, Fundația „Alături de Voi”, Fundația „Hecuba” și Asociația „Surâsul Albastru”.