În perioada septembrie 2013 – iunie 2014, specialiștii Asociației ”Alternative Sociale” oferă consiliere și asistență psihosocială străinilor țărilor terțe, stabiliți legal în România. Aceștia pot obține sprijin material, medical și juridic din partea asociației. Pentru a beneficia de consiliere și asistență, străinii se pot adresa Centrului de informare și consiliere a străinilor, din Iași, situat pe șoseaua Nicolina, nr.24, bl. 949, parter, tel. +40 332 407178. În cadrul centrului, consilierii Asociației ”Alternative Sociale” asigură migranților asistență materială, servicii medicale, suport pentru accesul nediscriminatoriu la sistemul medical, educațional precum și alte servicii menite să răspundă nevoilor de integrare ale acestora. Printre migranții care pot obține sprijin material, medical și juridic din partea Asociației ”Alternative Sociale” se numără și sirienii care au venit, în ultimele luni, în orasul Iași pentru reîntregirea familiei, ca urmare a conflictelor actuale din Siria.
„Asociația Alternative Sociale continuă preocupările în domeniul integrării străinilor țărilor terțe. În ultimii trei ani, peste 1.200 de străini din orașul Iași au beneficiat de asistență din partea specialiștilor Alternative Sociale. Noi am facilitat dialogul acestora cu instituțiile cu care ei interacționează atunci cand ajung pentru prima oara în România, i-am informat despre drepturile lor, am organizat evenimente la care au fost prezentate discursuri motivaționale, le-am oferit sprijin material pentru a depăși problemele financiare cu care se confruntau, iar tinerilor le-am asigurat cursuri vocaționale gratuite care să faciliteze integrarea acestora pe piața muncii din România”, a declarat Cătălin Luca, director executiv al Asociației ”Alternative Sociale”. Potrivit acestuia, în luna octombrie, Asociația ”Alternative Sociale” va organiza în școlile din Iași, care au un număr mare de elevi provenind din țări non-UE, sesiuni de informare privind drepturile și obligațiile cetățenilor străini stabiliți în România. Activitățile sunt desfășurate în cadrul proiectului „Coordonarea națională a acțiunii de integrare a resortisanților țărilor terțe (RTT) – în România”, implementat de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) – Biroul din România, cu finanțare din partea Uniunii Europene prin Programul general „Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii”, Programul Anual 2012. Proiectul sprijină integrarea socială, economică și culturală a resortisanților țărilor terțe în spațiul românesc prin susținerea a 15 centre de informare pentru străini deschise în țară. Prin intermediul acestora sunt asigurate informații, servicii specifice și asistență adaptate nevoilor străinilor stabiliți legal în România.