Dumitru Oprea: Farsa politică numită USL – o adevărată ”Roșia Morgana” pentru români

Senatorul PDL de Iași Dumitru Oprea consideră că USL a ajuns să guverneze doar prin proiecția de iluzii și prin fuga de răspundere pentru proiectele controversate. Într-o declarație politică, susținută marți, 10 septembrie, în Senatul României, parlamentarul ieșean a afirmat că promisiunile puterii privind creșterea pensiilor și a salariilor, precum și dezvoltarea infrastructurii, se dovedesc a fi ”un miraj pentru cetățenii țării”, în acest context, Dumitru Oprea dând ca exemplu proiecțiile bugetare pe anul 2014, care prevăd indexarea pensiilor cu doar 4% și mărirea fondului de salarii în sectorul public cu numai 3%. ”Dacă este luată în calcul inflația anuală, se constată că promisiunile electorale ale USL se dovedesc a fi doar minciuni”, a spus senatorul ieșean. Totodată, Dumitru Oprea a atras atenția că, după ce a forțat derularea proiectului ”Roșia Montana” fără dezbatere publică, Executivul recurge la manevre evazive sub presiunea străzii. ”Adică, nu-l mai susține direct, ci așteaptă decizia Parlamentului, pe care îl controlează cu 70% din voturi. Nici Ministrul Mediului nu face altceva. În loc să-și asume răspunderea unui aviz pro sau contra proiectului, așteaptă tot o hotărâre a Parlamentului”, a precizat Oprea. Din aceste motive, senatorul democrat liberal consideră că avem de a face ”cu o guvernare a iluziilor și a lașității”, a promisiunilor goale și a fugii continue de răspundere. În finalul intervenției sale, senatorul PDL Dumitru Oprea a concluzionat că, printr-o astfel de atitudine, farsă politică numită USL va deveni o adevărată “Roșia Morgana” pentru români.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;