ApaVital, prezentă la cea de-a XXIII-a ediţie a Forumului Regional al Apei de la Sibiu

În perioada 23-25 mai, ApaVital participă cu un stand la cea de-a XXIII-a ediție a Forumului Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est”, care se desfășoară la Pavilionul Expozițional REDAL EXPO Sibiu. Programul activităților este complex, reflectând preocupările pentru introducerea progresului tehnic, facilitarea schimbului de idei și soluții aplicative între manageri, proiectanți, cercetători și operatori de servicii de alimentare cu apă și de canalizare din țară și străinătate. Ediția de anul acesta a forumului cuprinde, printre altele, expoziţia de specialitate “ExpoApa®”, conferința tehnico-ştiințifică internațională “Industria apei – provocări și perspective”, seminarul cu tema “Finanțarea infrastructurii de apă prin fonduri europene și corelarea programelor de investiții din sector”, eveniment organizat în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), atelierul de lucru internațional “Economie circulară”, organizat cu suportul Grupului pentru Economie și Statistică al Asociației Internaționale a Apei (IWA) și al Comisiei Principale Dezvoltare – Economie a Asociației Române a Apei (ARA), cu sprijinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC),  concursul “Instalare branșament sub presiune”, sesiuni de prezentări de firme şi alte evenimente de interes pentru sectorul serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;