Şapte unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi, respectiv Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Liceul Tehnologic Economic de Turism, Colegiul Național, Școala Gimnazială „EuroEd”, Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” şi Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani, au primit titlul de “Şcoală europeană”.
În total, la Concursul naţional “Şcoală europeană”, ajuns în acest an la cea de-a XV-a ediţie, s-au înscris nu mai puţin de 150 de unități de învățământ preuniversitar din întreaga ţară, număr record față de anii anteriori. Dintre acestea, 105 unităţi de învăţământ au obţinut titlul de “Şcoală europeană”, care certifică implementarea de programe europene în domeniul educației și formării profesionale.
Concursul a constat în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului scolii. Odată obținut, certificatul „Școala europeană” este valabil pentru o perioada de trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.
Competiţia naţională „Școală europeană” a fost lansată de Ministerul Educaţiei în anul 2004, ca semn al recunoașterii contribuției școlilor românești la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, fiind recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere şi valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației şi formării profesionale ce contribuie la dezvoltarea mobilității internaționale și la schimbul intercultural, obiective asumate pentru construirea Spațiului European al Educației.
Decernarea premiilor pentru câștigătorii ediţiei din acest an a competiției va avea loc în luna iunie, la Palatul Parlamentului.