Ziua Eroilor, sărbătorită la Iaşi

Ziua Eroilor Neamului a fost marcată în acest an la Iaşi printr-o serie de ceremonii religioase şi militare desfăşurate joi, 25 mai, la monumentele şi cimitirele din judeţ în care îşi dorm somnul de veci Eroii neamului căzuţi la datorie.  La festivităţile desfăşurate la Cimitirul Eroilor de la Galata au participat, printre alţii, prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, reprezentanţi ai Garnizoanei Iaşi, precum şi membri ai Uniunii Naţionale a Veteranilor de Război – filiala Iaşi.

“Este un bun prilej de a aduce un pios omagiu celor care şi-au dat viaţa pentru ca noi să putem să trăim astăzi într-o ţară liberă, independentă şi, cu siguranţă, niciun efort nu este suficient pentru a putea răspunde în aceeaşi măsură jertfei pe care au făcut-o Eroii noştri. Avem nevoie de astfel de evenimente, pentru a putea transmite şi generaţiilor mai tinere acest mesaj de unitate, pentru că nu putem trăi într-o ţară liberă şi independentă fără unitate şi fără a lupta pentru aceste valori şi principii foarte importante pentru ţara noastră. Aducem un pios omagiu celor care nu mai sunt printre noi şi suntem alături de cei care au fost răniţi în diversele teatre de operaţiuni. Transmitem, de asemenea, un gând bun şi sperăm să se întoarcă sănătoşi cei care astăzi participă la diverse misiuni peste hotare”, se arată în mesajul prefectului Bogdan Cojocaru

“Cinstirea  Eroilor unei naţiuni face parte din temelia pe care se bazează viitorul unei naţiuni care trebuie să ştie unde  se află şi ce are de făcut în continuare. E o sărbătoare religioasă foarte importantă astăzi, este Înălţarea Domnului. Este, de asemenea, un moment de a-i comemora pe toţi care s-au jertfit pentru naţiunea română şi aici mă refer la Eroii de toate originile, din toate ţările şi din toate timpurile, fie ei evrei, francezi, italieni şi de alte naţionalităţi, care s-au jertfit ca naţiunea română să fie cea de astăzi. Şi, desigur, este şi o lecţie pe care trebuie să o dăm copiilor noştri, care trebuie să moştenească de la noi această cultură şi să o ducă mai departe. Ne aflăm aici, la Galata,  la unul dintre cele mai frumoase monumente dedicate Eroilor din Primul Război Mondial, monument reabilitat prin grija Primăriei Municipiului Iaşi  – Prin Programul Centenar – şi redat comunităţii pentru a aduce cinstire Eroilor naţiunii române. De asemenea, am reuşit să refacem şi monumentul din Cimitirul Eternitatea şi tot astăzi va mai fi un moment foarte important, respectiv inaugurarea restaurării monumentului dedicat Războiului de Independenţă de la 1877. Le mulţumesc tuturor celor celor care s-au preocupat de restaurarea acestor monumente, iar Eroilor noştri, Dumnezeu să-i odihnească în pace, iar noi să ne amintim veşnic de ei”, a spus primarul Mihai Chirica în cuvântul său.

“Sunt două sărbători importante pentru noi, românii. Pe de o parte, este vorba despre Sărbătoarea Înălţării Domnului, iar pe de cealaltă parte este vorba despre Ziua Eroilor, când ne comemorăm Eroii căzuţi la datorie, pentru ca ţara noastră să fie ceea ce este ea astăzi, respectiv o ţară liberă, independentă, prosperă şi democratică. În judeţul Iaşi, la fel ca în toată Moldova şi în întreaga ţară, sunt cimitire ale Eroilor şi monumente dedicate acestor Eroi ai naţiei române, iar noi sunt parte a efortului comun pe care îl întreprind atât autorităţile locale cât şi noi, militarii, pentru întreţinerea acestor cimitire. Nu mai departe de acum câteva zile, Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt a desfăşurat o activitate de curăţenie şi de întreţinere a Cimitirului militar de la Leţcani”, a afirmat, la rândul său, Claudiu Mădălin Tamaş, reprezentantul Garnizoanei Iaşi.

Ceremonii religioase şi militare prilejuite de Sărbătoarea Înălţării Domnului – Ziua Eroilor Neamului au avut, de asemenea, la Cimitirul Eroilor Neamului din localităţile Podu Iloaiei şi Leţcani.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;