În prezența președintelui Consiliului Județean, Cristian Adomniței, la Iași a avut loc joi, 12 septembrie, lansarea oficială a proiectului privind organizarea în perioada 23-27 octombrie 2013 a primei ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT), eveniment cultural de anvergură, care va reuni peste 200 de profesioniști ai cărții atât din țară, cât și de peste hotare. ”Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, a cărei primă ediție va avea loc în luna octombrie, la Iași, finanțat de Consiliul Județean și derulat prin intermediul Muzeului Literaturii Române, se prefațează încă de pe acum ca fiind cel mai mare eveniment de acest fel din sud-estul Europei. Acest proiect va face, cu siguranță, din Iași capitala literaturii din sud-estul Europei, având în vedere personalitățile, atât din țară, cât și din străinătate, care vor fi prezente aici. În plus, la fiecare ediție a FILIT, organizatorii și-au propus să-l aibă ca invitat special pe unul dintre câștigătorii premiului Nobel pentru literatură, lucru care va face și mai atractiv acest festival”, a declarat președintele CJ Iași. Acesta a anunțat că partenerul principal al FILIT Iași va fi Banca Națională a României (BNR) și că bugetul pus la dispoziție în acest an de Consiliul Județean Iași pentru organizarea acestui eveniment se ridică la suma de 500.000 de euro. Ca o noutate, în cadrul FILIT Iași va fi acordat, printre altele, și un Premiu special pentru cea mai bună carte a anului, respectiv pentru cel mai bun scriitor, în urma votului exprimat de un juriu format din liceenii ieșeni. ”Apreciez în mod deosebit inițiativa Inspectoratului Școlar Județean, personal a doamnei inspector general Camelia Gavrilă, care au lansat această idee, în urma căreia liceenii să-și poată desemna cartea și, implic, scriitorul preferat. Acest lucru reprezintă o provocare pentru toți tinerii din România, pentru a se îndrepta și mai mult către literatură”, a spus Cristian Adomniței. La rândul său, scriitorul Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române (MLR) și totodată managerul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) Iași, a anunțat că, până acum au confirmat participarea la acest eveniment scriitori din 17 țări de pe două continente, iar înscrierile continuă. Printre invitații de marcă care vor fi prezenți în luna octombrie, la Iași, la FILIT, se numără laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, Herta Muller, Attila Bartis (Ungaria), Georgi Gospodinov (Bulgaria) și Jan Koneffke (Austria). Totodată, vor fi prezenţi la Iaşi prozatorii români Gabriela Adameșteanu, Ştefan Agopian, Filip Florian, Varujan Vosganian și poeţii Emil Brumaru, Mircea Dinescu şi Florin Iaru. Din rândul traducătorilor şi-au anunţat participarea Ernest Wichner (limba germană), Jan Willem Bos (limba olandeză), Steinar Lone (limba norvegiană), Jan Cornelius (limba germană), Ileana M. Pop (limba italiană), Laure Hinckel (limba franceză). Din partea editorilor și managerilor culturali, la FILIT vor fi prezenți, printre alții, John O’Brien (Editura Dalkey Archive” (SUA) şi Hans Ruprecht, directorul ”Literaturfestival Leukerbad” (Elveţia).
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) va reuni la Iași peste 200 de scriitori din întreaga lume
Filed in: Cultură, Informațía zilei