Poetul Mihai Eminescu, comemorat în Parcul Copou

Cu ocazia împlinirii a 134 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Mihai Eminescu, la bustul poetului din Parcul Copou a avut loc joi, 15 iunie, o acţiune de comemorare a celui care a fost numit poetul-nepereche. La eveniment au fost prezenţi primarul Mihai Chirica, reprezentanţi ai instituţiilor culturale şi artistice (poeţi, scriitori, critici literari) precum şi numeroşi ieşeni. 15 Iunie 1889, știre : “ A murit poetul Mihai Eminescu!” O, Doamne!  Da, atunci a murit, dar astăzi, pentru mine, cred ca pentru toți românii, Mihai Eminescu este mai viu ca oricând, iar opera sa, nemuritoare!  Tot pentru mine, cultura națională este o operă colectivă, la care participă toate generațiile, dincolo de spațiu și timp, iar noi, ieșenii, trebuie să fim mândri că trăim chiar în Capitala Culturii! Eminescu nu este doar un om de cultură ci un simbol al națiunii noastre , e steagul, e stema , este imnul nostru național! Niciodată nu este prea mult să-l lăudam sau să ne mândrim cu el. Sunt sute de națiuni in lume care nu au in mijlocul lor un Eminescu! Noi da, avem și nu numai, trebuie să mai creștem unul – se arată în mesajul adresat de primarul Mihai Chirica. După discursurile autorităţilor locale, la bustul poetului au fost depuse coroane de flori din partea instituţiilor statului şi ale mai multor instituţii de învăţământ din municipiu.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;