Compania Antibiotice demarează în această săptămână programul Perform a+, ajuns la cea de-a VIII-a ediție. Studenții aflați în ultimul an de studiu la licență, masteranzii și doctoranzii au posibilitatea să se înscrie în acest program în perioada 19 iunie – 9 iulie. Perform a+ se adresează studenților de la specializările Farmacie, Biologie, Chimie, Inginerie chimică și Protecția mediului, iar din acest an a fost introdusă și specializarea Bioinginerie medicală, din cadrul următoarelor instituții de învățământ universitar:
- Facultatea de Farmacie (Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași)
- Facultatea de Chimie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
- Facultatea de Inginerie chimică și Protecția mediului „Cristofor Simionescu” (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași)
- Facultatea de Biologie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
- Facultatea de Bioinginerie medicală (Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași)
Studenții care își doresc o carieră de succes în domeniul farmaceutic și care vor să ia contact cu specialiștii din cadrul Antibiotice pentru a afla ce înseamnă să contribuie la însănătoșirea oamenilor lucrând într-o companie de medicamente generice cu renume, trebuie să se înscrie prin trimiterea unui email la adresa resurse.umane@antibiotice.ro, cu următoarele documente:
- CV și scrisoare de intenție
- adeverință care să ateste media la licență, disertație sau a ultimului an de învățământ absolvit (minimum nota 7)
- recomandare de la unul dintre profesori
- copie după diploma/adeverința de licență (condiție aplicabilă masteranzilor)
După încheierea perioadei de înscrieri, va începe etapa de selectare și contactare a aplicanților în vederea participării la cursuri. Întâlnirile cu specialiștii din cadrul Antibiotice se vor desfășura în perioada 20 septembrie – 22 octombrie. Timp de 10 săptămâni, studenții participanți vor avea parte atât de pregătire teoretică, cât și de pregătire practică în sălile de curs și în laboratoarele prezente pe platformă.
La finalul stagiului de pregătire, pe baza cunoștințelor acumulate și a unei teme date, studenții trebuie să realizeze proiecte individuale. Acestea vor fi prezentate în fața unei comisii de specialitate, evaluate și notate, iar cele mai bune vor fi premiate. În urma prezentării proiectelor, cei mai buni studenți au ocazia de a se alătura echipei Antibiotice în departamente precum Cercetare, Asigurarea calității, Serviciul Analize Microbiologie, Medical, Parenterale, Controlul calității, Farmacovigilență etc.
Perform a+ este parte a platformei de educare și comunicare continuă dezvoltată cu instituțiile de învățământ în ariile cercetării, marketingului farmaceutic, a orientării profesionale și responsabilității față de pacienți, mediu și societate. Programul Perform a+, inițiat în anul 2016 în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, a reprezentat o cooperare de succes cu mediul academic și un mod de a atrage și a dezvolta farmaciști (studenți în an terminal, rezidenți și doctoranzi) în industria de medicamente generice.
După primele șapte ediții, Perform a+ rămâne o oportunitate de cunoaștere nemijlocită a activităților implicate în procesul de dezvoltare a unui medicament și un proiect ce atestă dorința companiei de a provoca interesul științific al actualei generații de tineri pentru cercetare în domeniul farmaceutic. În prezent, 37 de absolvenți au fost angajați în cadrul structurilor din diverse activități.