Concurs de fotografie organizat de ApaVital

Pasionaţii de fotografie sunt invitaţi să participe, în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2013, la cea de-a treia ediţie a concursului de fotografie „Apa dă viaţă Iaşului”, prin care ApaVital îşi propune să releve importanţa apei în comunitatea locală. Câştigătorii vor fi recompensaţi cu premii în bani iar primii 30 de participanţi vor primi diverse obiecte promoţionale marca ApaVital. Tema concursului este apa (potabilă şi/sau uzată) în comunitatea locală ieşeană. Pot fi trimise inclusiv fotografii cu obiective ApaVital (staţia de epurare, staţia de tratare, staţii de pompare etc.), dar şi imagini din timpul lucrărilor de intervenţii sau din timpul lucrărilor de investiţii realizate de/pentru ApaVital. Juriul, format din reprezentanţi ApaVital, va aprecia respectarea temei, creativitatea şi originalitatea lucrărilor înscrise în concurs. Vor fi acordate următoarele premii nete: locul I – 800 lei, locul II – 500 lei, locul III – 300 lei, în timp ce primii 30 de participanţi vor primi articole promoţionale ApaVital. Lucrările cele mai reprezentative din punctul de vedere al temei concursului vor fi expuse în cadrul unei expoziţii organizate la sediul societăţii. Fotografiile trebuie trimise pe adresa de e-mail media@apavital.ro în intervalul 15 septembrie – 15 octombrie  2013, alături de datele de contact ale participantului (nume, prenume, adresă de e-mail, telefon). Fotografiile care întrunesc condiţiile de participare vor fi postate pe site-ul www.apavital.rope perioada derulării concursului, într-o secţiune special creată. Fiecare participant poate trimite maximum 3 fotografii. Festivitatea de premiere va avea loc miercuri 23 octombrie 2013, la sediul ApaVital. Potrivit regulamentului, pot fi înscrise în concurs inclusiv fotografii cu obiective APAVITAL (staţia de epurare, staţia de tratare, staţii de pompare etc.), dar şi imagini din timpul lucrărilor de intervenţii sau din timpul lucrărilor de investiţii realizate de/pentru APAVITAL, fotografiile trebuind să aibă dimensiunea minimă de 1600×1200 pixeli, în format jpeg. Fotografiile vor fi prezentate unui juriu format din șapte membri. Fiecare dintre aceștia va alege zece fotografii din cele prezentate, care vor fi notate cu note de la 1 la 10. Se vor acorda premii pentru cele mai bune trei fotografii din concurs. Criteriile de departajare sunt respectarea temei, creativitate și originalitate.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;