Elevii cu rezultate excelente la învăţătură, recompensaţi de către Primăria Holboca

42 de elevi cu rezultate excelente la învăţătură în anul şcolar 2022/2023 s-au bucurat la sfârşitul săptămânii trecute de o binemeritată excursie în zona Cheile Bicazului – Lacu Roșu, în cadrul unui proiect iniţiat de Primăria Holboca. Aflată în acest an la cea de-a doua ediție, “excursia premianților” de la final de an școlar începe să devină o frumoasă tradiție pentru elevii meritorii care învaţă la şcoliile din comună.

Dacă anul trecut, la prima ediţie, la excursie au participat 36 de elevi, în acest an, numărul beneficiarilor proiectului a crescut la 42 (21 de elevi de la Școala Dancu și 21 de elevi de la Școala Holboca).

“La fel ca anul trecut, elevii care au obținut cele mai mari medii în anul școlar 2022 – 2023 au fost recompensați cu o excursie de două zile, conform proiectului de hotărâre pe care l-am supus spre aprobare Consiliul Local și pentru care am obținut și anul acesta susținerea necesară. Selecția elevilor premiați a fost realizată de o comisie a școlilor, în ordinea mediilor, în limita bugetului, fiindu-le acoperite toate costurile: cazarea, masa, transportul, cât și biletele pentru intrarea la obiectivele turistice de pe traseu”, a declarat Neculai Pamfil, primarul comunei Holboca.

“Mă bucur deci nespus de mult că am reușit și anul acesta să finanțăm această inițiativă. Așa cum spuneam încă de la prima excursie, performanța școlară trebuie încurajată și merită răsplătită. Trebuie să le arătăm copiilor că munca nu e în zadar. Felicitări elevilor pentru rezultatele foarte bune obținute la învățătură! Felicitări profesorilor și părinților pentru munca depusă în sprijinul copiilor! Vacanță frumoasă, dragi copii!”, a scris Neculai Pamfil e pagina proprie de Facebook.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;