Proiectul “Istoria evreilor din Iaşi”, lansat la Palatul Braunstein

Centrul de Istoria Evreilor și Ebraistică „Dr. Alexandru Șafran” din cadrul Facultății de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași (UAIC), în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, prin Muzeul Municipal „Regina Maria”, organizează marţi, 4 iulie, de la ora 18.00, la Palatul Braunstein, lansarea proiectului „Istoria evreilor din Iași”, în cadrul evenimentului “Cel de-al doilea oraș”, moderat de profesor universitar dr. Alexandru-Florin Platon.

Bazat pe colaborarea unor instituții administrative și academice reprezentative, precum Consiliul Județean Iași, Muzeul Literaturii Române, Institutul „A.D. Xenopol” din Iași al Academiei Române, Arhivele Naționale ale României, Universitatea „Paul Valéry” Montpellier 3 (Franța), Centrul pentru Studiul Evreilor din România (CSIER), Comunitatea evreilor din Iași, Societatea de Studii Istorice din România (SSIR), proiectul reunește istorici recunoscuți din țară și din străinătate care vor cerceta profesional, local și în Israel, sursele arhivistice, livrești și orale privitoare la comunitatea evreilor din Iași.

Prin acest proiect științific va fi elaborată prima monografie cuprinzătoare a comunității evreilor din Iași de la origini pînă astăzi, prefigurată de o serie de conferințe publice periodice, care vor trata aspectele multiplelor interacțiuni (de natură culturală, economică, politică etc.) dintre populația evreiască și aceea de etnie română, care au conferit orașului Iași identitatea lui particulară, cosmopolită, anunţă iniţiatorii proiectului într-un comunicat de presă.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;