5:32 pm - Monday November 25, 4611

Single Dual, pop-up store în ansamblul Palas: piese vestimentare atemporale, inspirate de conceptul slow fashion

Ideile originale şi dorinţa de inovaţie stau în spatele business-urilor iniţiate de tinerii antreprenori. De curând, în Ansamblul Palas s-a deschis un pop-up store al unui business la început de drum, care realizează piese vestimentare atemporale, inspirate de conceptul de slow fashion. Single Dual este câştigător al programului „Începătorii – Rezidența Antreprenorială UniCredit”, care susține antreprenoriatul creativ, dar și practicile sustenabile de business, iar compania IULIUS s-a alăturat programului. Rezidența este timp de 2 luni, în Palas, fără costuri suplimentare pentru chirie și utilități.

 

Inspirată de părinții ei, Iulia Rădeanuo tânără antreprenoare din Iași, și-a transformat energia creativă în piese vestimentare cu design atemporal. Single Dual este brandul creat de Iulia, iar pop-up store-ul unde se regăsesc piesele propuse de acesta se află în ansamblul Palasla intrarea dinspre Palatul Culturii.

Iulia Rădeanu, fondator Single Dual: „Mi-am dorit să aduc o nouă perspectivă asupra felului în care vedem moda și propria garderobă. Am dorit să ofer oamenilor mai mult decât haine: ceva de iubit și de folosit în diferite ocazii și scopuri, dar fără a aglomera garderoba. Așa că am creat o colecție alcătuită din piese unice, fiecare având un scop practic, precum buzunare confortabile și detașabile, lungime ajustabilă, două piese încorporate în una și chiar haine cu accesorii interschimbabile”.

Faptul că o singură piesă vestimentară poate fi purtată în minimum două moduri diferite este conceptul de bază al brandului Single Dual, iar din această trăsătură a fost inspirat și numele business-ului. Un alt serviciu la care Iulia Rădeanu s-a gândit a fost cel de reciclare al hainelor, astfel, după trei ani de la achiziționarea acestora, doritorii le pot trimite înapoi pentru a fi reciclateBluzefustepantalonirochii și salopete sunt categoriile de piese vestimentare explorate de Iulia și care pot fi descoperite în locația din ansamblul Palas. Single Dual se adresează publicului feminin, însă se pot realiza și piese vestimentare la comandă, inclusiv pentru bărbați.

Michael Bernescu, Director General ansamblul Palas„Single Dual se încadrează foarte bine în mixul oferit de ansamblul Palas, aducând o abordare nouă, un plus de creativitate şi inovaţie, respectând, în acelaşi timp, conceptul de modă sustenabilă. Sperăm ca acest început să ducă la dezvoltarea unui brand românesc viguros, durabil şi cu rezonanţe internaţionale.”

Programul de sprijin pentru antreprenori „Rezidența Antreprenorială inspirată de UniCredit” s-a extins, în luna mai, la nivel național, cu debutul la Iași, în cadrul Romanian Creative Week, și sub un nou titlu – „Începătorii – Rezidența Antreprenorială UniCredit”. Lansat în 2020 în cadrul platformei „building.a.community”, proiectul este dezvoltat de Centrul Cultural PLAI (AMBASADA) din Timișoara, realizat cu sprijinul partenerului local Târgul Creatorilor/Acaju și este susținut de UniCredit Bank România.

Programul a fost implementat pentru prima dată în Iași cu suportul companiei IULIUS, pop– up store-ul Single Dual fiind amplasat, timp de 2 luni, în ansamblul mixt Palas, fără costuri suplimentare pentru chirie și utilități. Sprijinirea acestei iniţiative se înscrie în strategia IULIUS de sustenabilitate şi continuă demersurile inițiate prin programul Go Local, prin care compania susţine antreprenorii la început de drum să intre în proiectele de retail din Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;