Academia de copii şi juniori a Politehnicii Iaşi a coborât patru locuri în clasamentul pe 2023

Academia de copii şi juniori a clubului Politehnica Iaşi se află pe locul 22 în ierarhia publicată marţi de Federaţia Română de Fotbal (FRF) în urma punctajului obţinut în acest an de cele 115 academii de copii şi juniori din ţară, acreditate de către federaţie. Clubul ieşean a coborât patru locuri în clasamentul academiilor (de pe 18 anul trecut pe 22 în acest an), punctajul obţinut în 2023 (76,5 puncte) fiind mai mic decât cel înregistrat în 2022 (79,3 puncte) şi foarte aproape de limita celor 75 de puncte necesare pentru obţinerea licenţei pentru a putea evolua în Superligă a echipei  de seniori. Celelalte cluburi de fotbal din judeţul Iaşi care au academii de copii şi juniori se situează în acest clasament pe următoarele locuri: 84. CFR Paşcani (33,7 puncte), respectiv 87. Liceul cu Program Sportiv Iaşi (30,7 puncte). Pe primele trei locuri, în acest an, în clasamentul academiilor de copii şi juniori, se situează aceleaşi cluburi ca şi anul trecut, respectiv Farul Constanţa (95,7 puncte), AFK Csikzereda Miercurea Ciuc (89,5 puncte) şi FCSB (88,6 puncte). Clasificarea introdusă în fotbalul juvenil românesc se bazează pe criterii clare, evaluate pe o scară de la 1 la 4, având ca scop atât dezvoltarea pepinierelor fotbalistice, conferindu-le acestora reputația necesară pentru noi surse de finanțare, cât și la lărgirea bazinului de selecție în cadrul comunităților, fixând premisele performanței pe termen lung.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;