Bernabe Zapata Miralles – Hugo Gaston, în finala “Concord Iaşi Open”

Spaniolul Bernabe Zapata Miralles (nr. 53 ATP) şi francezul Hugo Gaston (nr.137 ATP) vor disputa finala celei de-a IV-a ediţii a “Concord Iaşi Open”, turneu Challenger 100 dotat cu premii în valoare de 130.000 de dolari şi 100 de puncte ATP.

Sâmbătă, în primul meci din semifinale, Bernabe Zapada Miralles (foto 1) l-a învins în trei seturi, scor 2-6, 7-5, 6-3, pe chilianul Chiristian Garin (nr. 124 ATP) şi s-a calificat în finală.

În cea de-a doua semifinală, Hugo Gaston (foto 2) a trecut în două seturi identice, 6-4, 6-4, de canadianul Steven Diaz (nr. 278 ATP).

Bernabe Zapata Miralles este principalul favorit al ediţiei din acest an la “Concord Iaşi Open”, în timp ce Hugo Gaston este favoritul numărul 5 al întrecerii de la Iaşi.

Finala “Concord Iaşi Open”, dintre Bernabe Zapata Miralles şi Hugo Gaton este programată duminică, de la ora 15.00, pe Terenul Central de la Baza Sportivă Ciric.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;