Sâmbătă, 21 septembrie, va avea loc o nouă etapă a programului „PNL are grijă de sănătatea ta!”. Inițiativa Organizației Municipale a Partidului Național Liberal este reluată la solicitarea unui număr foarte mare de persoane dornice de a beneficia de consultații și sfaturi medicale gratuite. ”Campania face parte dintr-un proiect național amplu al PNL și se desfășoară cu efortul liberalilor ieșeni, împreună cu specialiști în domeniu, scopul principal fiind oferirea de consultații medicale în mod gratuit cât mai multor ieșeni. „Ne dorim ca prevenția să devină o politică de sănătate publică pentru că o mare parte dintre afecțiunile cu care ne confruntăm astăzi la nivelul întregii societăți ar putea fi evitate dacă s-ar acorda mai multă importanță măsurilor menite să evite apariția bolilor”, a declarat deputatul PNL Anton Doboș, inițiatorul acestui proiect. În cadrul acțiunii vor fi amplasate două corturi stradale, unde oamenii vor putea să își măsoare tensiunea, să își testeze glicemia, dar și să discute cu specialiști din domeniul medical. Ieșenii care vor să beneficieze în mod gratuit de toate aceste servicii sunt aşteptaţi sâmbătă, 21 septembrie a.c., între orele 10.00 și 14.00, în următoarele locații: Galata (zona ”Petre Șchiopu”) și Alexandru cel Bun – lângă Școala „Miron Costin”.
Consultații gratuite în cartierele ieșene, în cadrul proiectului „PNL are grijă de sănătatea ta!”
Filed in: Politic