Slovena Veronika Erjavek (nr. 248 mondial – foto 1), jucătoare venită din calificări, a produs, marţi, prima surpriză la BCR Open Iaşi, turneu cu premii în valoare de 115.000 de dolari și 160 de puncte WTA, desfăşurat în perioada 17 – 23 iulie la Baza Sportivă Ciric, după ce a învins-o în două seturi, scor 7-5, 7-6, pe finalista de anul trecut, unguroaica Panna Udvardy (nr. 87 mondial), favorita nr. 3 a ediţiei din acest an.
În primul meci de pe Terenul Central, Ana Bogdan (nr. 49 WTA – foto 2), campioana de anul trecut la BCR Open Iaşi, favorită nr. 2 a turneului, a trecut, nu fără emoţii, de cehoaica Barbora Palicova (nr. 210 WTA) în trei seturi, scor 2-6, 7-5, 6-1, şi s-a calificat în optimi.
În cea de-a doua partidă, croata Petra Marcinko (nr. 173 WTA) a trecut, tot în trei seturi (7-6, 3-6, 6-0) de turcoaica Ipek Oz (nr. 219 WTA), calificându-se, de asemenea, în optimi.
Finalista de anul trecut de la Iaşi în proba de dublu, unguroaica Reka Luca Jani (nr. 167 WTA), a acces şi ea în optimi, după ce a învins-o pe slovena Polona Herzog (nr. 702 WTA) în două seturi, scor 6-4, 7-5.
Irina Bara (nr. 218 WTA) a fost eliminată de franţuzoaica Elsa Jacquemot (nr. 186 WTA) în trei seturi, scor 6-1, 6-7, 3-6, la fel şi Miriam Bulgaru (nr. 215 WTA), care a pierdut în faţa braziliencei Laura Pigossi (nr. 138 WTA), scor 7-5, 0-6, 1-6.
Jucătoarea cipriotă de origine română Raluca Giorgiana Şerban (nr. 166 WTA) a învins-o în două seturi, scor 6-1, 6-2, pe rusoaica Ekaterina Yashina (nr. 469 WTA), iar Darya Astakhova (Rusia – nr. 205 WTA) pe Elvina Kalieva (SUA – nr. 168 WTA) în trei seturi, scor 4-6, 7-6, 6-3.
În meciul vedetă al zilei, Irina Begu (nr. 31 WTA, favorită nr. 1 a turneului – foto 3) a învins-o pe franţuzoaica Chloe Paquet (nr. 213 WTA), cu 7-6, 6-1.
În ultimul meci al zilei, Conny Perrin (Elveţia – nr. 433 WTA) a trecut de Elena Gabriela Ruse (România – nr. 158 WTA) în două seturi, scor 6-4, 6-1.
Programul zilei de miercuri:
* Raluca Georgiana Şerban (Cipru – nr. 166 WTA) – Danka Kovinic (Muntenegru – nr. 95 WTA)
* Laura Pigossi (Brazilia – nr. 138 WTA) – Elsa Jacquemot (Franţa – nr. 186 WTA)
* Simona Waltert (Elveţia – nr. 131 WTA) – Petra Marcinko (Croaţia – nr. 173 WTA)
* Anca Alexia Todoni (România – nr. 472 WTA) – Jill Teichmann (Elveţia – nr. 124 WTA)
* Andreea Prisăcariu (România – nr. 364 WTA) – Tamara Zidansek (Croaţia – nr. 139 WTA)