Elevii ieşeni de nota 10 de la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, premiaţi de Primărie şi Inspectoratul Şcolar Judeţean

Cei 32 elevi din Județul Iași care au reuşit să obţină nota maximă la examenul naţional de Evaluare Naţională și cei cinci absolvenţi de liceu cu media 10 la Bacalaureat vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi organizate de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, care va avea loc joi, 20 iulie, de la ora 12.00, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu.

„Este deja o frumoasă și obligatorie tradiție ca Primăria Municipiului Iași, în colaborare și în cadrul parteneriatului constant cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, să își arate și în acest fel aprecierea față de rezultatele excepționale ale elevilor și profesorilor ieșeni. Ca și anul trecut, absolvenții cu media 10 vor primi premii în bani, alături de cărți, diplome și coronițele pe care le merită cu prisosință. De asemenea, vor fi recompensați, simbolic, și profesorii disciplinelor de examen și directorii unităților școlare. Îi așteptăm pe toți – elevi, părinți și profesori – să celebrăm împreună o nouă performanță a Școlii ieșene și a orașului nostru, în general!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

În urma examenelor de Evaluare Naţională, 32 elevi din judeţul Iaşi au obţinut media 10, Iașul fiind din acest punct de vedere pe primul loc la nivel național. Cei 32 de „zeciști” provin de la Colegiul „Emil Racoviță” (13 elevi), Colegiul „Costache Negruzzi” (șapte elevi), Colegiul Național (patru elevi), Școala Gimnazială „Ion Simionescu” (doi elevi), Colegiul „Vasile Alecsandri” (un elev), Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” (un elev), Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” (un elev), Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” (un elev), Colegiul „Mihail Sadoveanu” Pașcani (un elev) și Școala Gimnazială Vânători – Popricani (un elev).

Cei cinci „zeciști” de la Bacalaureat au studiat la Colegiul „Costache Negruzzi” Iași (doi elevi), Colegiul „Emil Racoviță” (doi elevi) și Liceul Teoretic „Miron Costin” (un elev).

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;