Având în vedere că, potrivit meteorologilor, în perioada 21-22 iulie, judeţul Iaşi se va afla sub avertizare cod galben de caniculă, urmată de instabilitate atmosferică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), întrunit vineri, 21 iulie, în şedinţă extraordinară, a aprobat o hotărâre prin care s-au dispus o serie de măsuri ce urmează să fie puse în aplicare în momentul emiterii codului portocaliu sau roșu de caniculă la nivelul județului. Astfel, potrivit actului normativ emis de CJSU, comitetele locale pentru situații de urgență vor monitoriza evoluția fenomenelor meteorologice în vederea punerii în aplicare a măsurilor necesare , a declarat prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru.
Printre măsurile care se vor dispune la nivel local în eventualitatea emiterii codului portocaliu sau codului roșu se numără:
- Comitetele locale pentru situații de urgență vor stabilii locațiile și vor organiza puncte de distribuire a apei, corturi amplasate în aer liber în zone intens circulate;
- Se vor stabili și organiza puncte de prim ajutor pentru populație în incinta clădirilor operatorilor economici, farmacii, alte instituții, amenajări, dotate cu aer condiționat;
- Inspectoratul Teritorial de Muncă va efectua verificări la operatorii economici privind respectarea măsurilor și condițiilor specifice de muncă pentru perioadele caniculare.
În hotărâre se recomandă cetățenilor să evite deplasările în intervalele orare cu intensitate termică crescută, să evite zonele aglomerate, expunerea la soare, efortul fizic și consumul de băuturi alcoolice. Hidratarea și repausurile în zonele umbrite sau cu aer condiționat sunt importante pe parcursul deplasărilor.