Cinci operatori economici au depus oferte pentru a participa la licitaţia privind realizarea primelor lucrări de construcții la Spitalul Regional de Urgenţe (SRU) de la Iaşi, cel mai important obiectiv de infrastructură sanitară din regiunea de nord-est a ţării. Este vorba despre trei ofertanți unici (Iasicon, Ness Proiect Europe, Danlin XXL) și două asocieri (Conest – Mecon și Concret Drum – Alpenside, anunţă Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), care precizează că data limită pentru depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a primelor lucrări de construcții la spitalul regional de urgență a fost 26 iulie 2023.
Contractul, cu o valoare de 30 de milioane lei, fără TVA, prevede organizare de şantier, lucrări pregătitoare, terasamente şi împrejmuire, excavare grosieră, lucrări de protejare a săpăturii, lucrări de deviere a utilităţilor, precum şi alte lucrări. „Aceste lucrări vor fi executate în etapa I şi fac parte din strategia de accelerare (execuţia rapidă a lucrărilor cuprinse în etapa I), conform obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare pentru realizarea obiectivului)”, se menționează în documentaţia de atribuire.
Spitalul Regional de Urgenţe (SRU) de la Iaşl urmează să fie construit în zona Moara de vânt, pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare, valoarea investiţiei ridicându-se la peste 660 de milioane de euro, finanţarea fiind asigurată cu fonduri de la Uniunea Europeană şi de la Guvernul României.
Construcţia va avea, în total, nouă etaje, dintre care două la subsol. Etajele 2, 3, 4 şi 5 vor deservi partea de internare continuă, respectiv saloanele cu paturi pentru pacienţi. Unitatea medicală va avea în total 752 de paturi pentru spitalizare continuă, dintre care 86 pentru terapie intensivă, şi va fi grupată pe centre de îngrijire, cabinete ambulatorii, săli de operaţie, urmând să ofere servicii avansate de imagistică, radiologie intervenţională, endoscopie, cardiologie intervenţională, neuroştiinţe, etc.în şase centre medicale.
Lucrările sunt prevăzute să înceapă până la sfârşitul acestui an, iar finalizarea acestora este programată pentru anul 2027.