5:32 pm - Saturday November 24, 8136

Introducerea semaforizării pe DN 28 va conduce la creşterea siguranţei în trafic atât pentru şoferi cât şi, mai ales, pentru pietoni

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate joi la Prefectura Iaşi au fost prezentate rezultatele celor trei zile de testări (14, 16 și 17 iulie) în vederea implementării unui sistem de semaforizare pe DN 28, în localitatea Podu Iloaiei, pentru fluidizarea traficului auto şi pietonal şi pentru reducerea riscului d eproducere a accidentelor.

La întâlnire au fost prezenţi prefectul Petru Bogdan Cojocaru, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, Ovidiu Mugurel Laicu, preşedintele Asociaţiei “Hai că se poate”, Irinel Bucur, precum şi reprezentanții companiei Red Spektrum, cea care a pus la dispoziție în mod gratuit softul și dispozitivele de sincronizare a semafoarelor provizorii.

“Este o soluție intermediară pe termen scurt pentru micșorarea timpilor de traversare a localității Podu Iloaiei, având în vedere ambuteiajele create în special la sfârșit de săptămână și lunea, drept pentru care monitorizarea noastră s-a desfășurat în zilele de vineri, duminică și luni, considerate cele mai aglomerate. Aceasta vine în completarea celorlalte soluții pe termen mediu și lung avute în vedere pentru descongestionarea traficului în Podu Iloaiei, respectiv Varianta Ocolitoare, construirea unui pasaj pietonal subteran în zona centrală și proiectul Autostrăzii A8”, a declarat prefectul Petru Bogdan Cojocaru.

La rândul său, directorul DRDP Iași, Ovidiu Mugurel Laicu, a subliniat gradul ridicat de siguranță pentru pietoni și reducerea semnificativă a timpilor de traversare a localității rezultate în urma testelor, de la aproximativ 40 de minute în mod obișnuit, la 16-18 minute în sistem semaforizat. De asemenea, acesta a evidențiat nevoia amenajării unei benzi de stocaj pentru virajul la stânga spre Erbiceni, dinspre Târgu Frumos spre Iași, acţiune aflată deja în lucru la nivelul DRDP Iași.

Reprezentanții Asociației „Hai că se poate” şi cei ai companiei Red Spektrum au afirmat că în urma testelor s-a constatat o reducere cu aproximativ 60% a timpilor de așteptare (de la 10 la 4 minute) în după-amiaza zilei de vineri și a celei de duminică și cu 46% în dimineața zilei de luni, când în localitate este organizat târgul săptămânal, cu timpi de semaforizare de 90 – 120 secunde pentru autovehicule și de 20-40 secunde pentru pietoni. Tot ca o concluzie s-a menţionat faptul că s-a înregistrat o creștere a siguranței în trafic atât pentru conducătorii auto, cât mai ales pentru pietoni, având în vedere că trecerile de pietoni vizate deservesc accesul spre instituții de interes local, centre comerciale și școală.

Ca recomandări pentru fluidizarea traficului, prefectul Bogdan Cojocaru a enumerat refacerea trecerii la nivel cu calea ferată de la intrarea în oraşul Podu Iloaiei dinspre Iași, identificată printre principalele cauze ale ambuteiajelor, precum și implicarea Poliției pentru descurajarea parcării autovehiculelor pe prima bandă a drumului național, între principalele intersecții din oraș.

Reamintim, testarea sistemului provizoriu de semaforizare a vizat intersecțiile DN 28, km 47+713, cu Str. Petru Rareș (la Farmacie), respectiv DN 28, km 47+963, intersecție Str. Cuza Vodă și Str. Traian (la Primărie). În cadrul testelor au fost montate 22 de semafoare provizorii destinate autovehiculelor și pietonilor, puse la dispoziție de DRDP Iași, softul și dispozitivele de sincronizare fiind puse la dispoziție cu titlu gratuit de principalii parteneri în proiect – Asociația „Hai că se poate” și compania Red Spektrum.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;