În garajul Companiei de Transport Public (CTP) au ajuns luni dimineaţă alte patru patru autobuze electrice cu lungimea de zece metri, achiziţionate de către municipalitate prin intermediul Programului Operațional Regional (POR) al Uniunii Europene.
Astfel, în acest moment, sunt deja la Iaşi cinci din totalul celor 24 de autobuze electrice cu lungimea de zece metri, care urmează să fie livrate de SC BMC Truck&Bus SA, potrivit contractului în valoare de 64,8 milioane de lei.
Reamintim căm prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 10 „Fondul Local”, municipiul Iași va beneficia de finanțare europeană pentru achiziționarea unui număr de 25 de autobuze electrice cu lungimea de zece metri, precum şi a 25 de stații de încărcare rapidă și a opt stații de încărcare lentă, valoarea totală a contractului ridicându-se la 71.174.857,95 lei, cu TVA (aproximativ 14,4 milioane de euro).
În Municipiul Iași circulă deja 20 de autobuze electrice Solaris Urbino Electric nE12, livrate de compania poloneză Solaris Bus & Coach în cadrul unui contract cu finanțare europeană în valoare de 66,7 milioane de lei.
În total, municipiul Iași va dispune de 119 de mijloace de transport electrice noi (50 de tramvaie și 69 de autobuze), în valoare totală de aproximativ 744 de milioane de lei (aproximativ 150 de milioane de euro), achiziţionate prin PNNR şi POR.