Poli Iaşi – Ştiinţa Miroslava 1-2, într-un joc amical disputat în Copou

Într-un meci amical disputat marţi dimineaţa în Copou, Ştiinţa Miroslava a învins cu scorul de 2-1 (1-0) pe Politehnica Iaşi, prin golurile marcate de Vlad Danale (min. 45 – din lovitură liberă de la 16 metri) şi Ayemantey Abraham (min. 51  – după un contraatac), respectiv Alexandru Hrib (min. 90+1 – din penalty).

Antrenorul Leo Grozavu a mizat în această întâlnire pe jucătorii care au evoluat mai puţin sau deloc în meciul pierdut la sfârşitul săptămânii trecute, la Arad, din etapa a IV-a a Superligii, scor 0-1, însă a testat şi un jucător nou, aflat în probe, este vorba despre Radu Haiduc, o extremă dreapta în vârstă de 20 de ani, de la CFR Cluj.

Acesta a făcut o impresie bună, după ce, cu un minut înainte de a fi schimbat cu Istratie, a expediat un şut puternic, dar care a întâlnit bara, după o centrare a lui Itu.

Poli Iaşi: Celeadnic – Tincu, Fl. Ilie, Samayoa, Ștefanovici – Vașvari (min. 60 Farcaș), Mogoș (min. 60 Hrib), Itu (min. 80 Mogoș) – Haiduc (min. 73 Istratie), R. Ion (min. 60 Dumitru), Hlistei.

Ştiinţa Miroslava a început meciul cu Ciofu – Mihăeş, Iuraşcu, Ungurenaşu, Bogles – Alima, Gău, Botezatu – Danale, Nemţanu, Abraham, pe parcursul întâlnirii, antrenorul Tibor Selymeş trimiţând în teren şi pe ceilalţi fotbalişti înscrişi pe foaia de joc, respectiv Bordeianu, Taciuc, Saizu, Costin, Sovea, Lupu, Corobuţă, Niamţu, Vereştiuc, Manea, Achiţei, Priviritoghiţă şi Gafton.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;