Fauna României a devenit mai bogată cu o specie de pasăre, descoperită în rezervația “Dunele Marine”” de la Agigea

Specialiștii din cadrul Rezervației „Dunele Marine de la Agigea” și Agigea Bird Observatory au identificat o nouă specie de pasăre pentru România. Aceasta se numește Frunzăriță balcanică (Hippolais olivetorum) și cuibărește în Peninsula Balcanică și Turcia, iar toamna migrează spre Africa sub-Sahariană pentru a-și petrece iarna.

Frunzărița balcanică (Hippolais olivetorum) este o specie de talie mică (16 – 18 cm), deși în grupul frunzărițelor este cea mai mare din Europa. Este o specie dinamică, de culoare gri, cu partea ventrală de culoare alb, alb-murdar. Se hrănește cu insecte pe care le prinde în coronamentul arborilor și al tufișurilor.

Prezența acestei specii pe teritoriul României nu a fost atestată până în prezent, ceea ce ne determină să afirmăm că fauna României a devenit acum mai bogată cu o specie de pasăre.

Această descoperire sugerează, încă o dată, necesitatea existenței și păstrării intacte a zonelor protejate în România, acestea adăpostind cu siguranță multe specii de păsări, atât în perioadele de cuibărit, cât și pe parcursul migrației sau pe durata sezonului de iarnă. Studiile au demonstrat că sănătatea și stabilitatea unui habitat sunt cu atât mai ridicate cu cât numărul de specii din habitatul respectiv este mai mare și mai divers. Astfel, este imperios necesar să cunoaștem cât mai bine speciile cu care împărțim planeta și relațiile dintre acestea.

Prin această descoperire, Dunele Marine de la Agigea se dovedesc o adevărată oază de biodiversitate, demonstrând importanța zonelor verzi, fie ele și înconjurate de arii puternic modificate de către om. Prin urmare, conservarea zonelor verzi de lângă sau din localitățile noastre pentru perioade lungi de timp va asigura un refugiu pentru natură, permițând și generațiilor viitoare să se bucure de ea.

Rezervația „Dunele Marine de la Agigea” poate fi vizitată zilnic între orele 08.00 – 18.00.

Aria naturală protejată Dunele Marine de la Agigea se află în incinta Stațiunii biologice marine „Prof. Dr. Ioan Borcea”, care aparține Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). Începând cu luna aprilie 2022, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate împreună cu UAIC implementează proiectul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0073 Dunele marine de la Agigea și a ariei naturale protejate de interes național Dunele Marine de la Agigea”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2021. Proiectul își propune implementarea măsurilor de conservare activă identificate în cadrul elaborării Planului de Management al ariei naturale protejate Dunele Marine de la Agigea. Statutul ariei naturale protejate depinde în foarte mare măsură de punerea imediată în aplicare a măsurilor de conservare, întrucât acest sit a fost afectat în decursul timpului de mai multe lucrări de infrastructură (construirea Portului Constanța, sistemul de apărare din al II-lea Război Mondial). De asemenea, având în vedere locația sa centrală, în rândul stațiunilor turistice de la Marea Neagră, proiectul își propune și elaborarea unei strategii de educare a publicului larg, care să se concretizeze într-un punct de informare cu privire la structura, funcționarea și importanța ecosistemelor litorale de la Marea Neagră.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;