Să ai aproape de casa ta tot ce ai nevoie, de la locul de muncă, instituții de învățământ, până la zonă de entertainment și alte servicii și facilități, să nu mai depinzi de mașină pentru a ajunge în centrul orașului este un deziderat la care răspunde TATAMI SEVEN. Prima clădire rezidențială a companiei IULIUS, ce se construiește în prezent în zona Sf. Andrei, redefinește confortul prin poziționarea sa ultra-centrală, dar și prin accesul la varietatea facilităților din zonă: clinici medicale, cafenele, restaurante, sală de fitness și, în curând, un hypermarket. În Palas Campus este deschis și showroom-ul de prezentare al Tatami Seven, ce poate fi vizitat de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 17:00.
Managementul timpului este una dintre provocările des întâlnite, atât la locul de muncă, cât și acasă. TATAMI SEVEN, proiect rezidențial premium dezvoltat de compania IULIUS, a fost proiectat astfel încât să aibă un efect pozitiv în eficientizarea timpului, acesta fiind situat la două minute de Palatul Culturii și ansamblul mixed-use Palas, dar și mai aproape de Palas Campus.
Inaugurarea Palas Campus, care a avut loc la finalul lunii aprilie, a regenerat urbanistic zona unde se dezvoltă TATAMI SEVEN, aducând atât de aproape de viitorii rezidenți facilități și funcțiuni noi. La parterul Palas Campus, s-a deshis Stay Fit Gym, una dintre cele mai mari rețele de fitness & aerobic din România. Centrul dispune de 1.000 mp, unde rezidenții vor beneficia de servicii de fitness, cardio și forță. În Palas Campus este conturat și un hub medical ce include centrul medical Emerald, cu focus pe diagnosticul complet al bolilor cardiovasculare, laboratorul de analize Praxis, dar și clinica de înfrumusețare Athena Medical. Și Acutica, salonul de hairstyling, s-a inaugurat în Palas Campus și propune servicii de coafor și frizerie pentru femei, bărbați și copii.
Locatarii vor avea vizavi de clădirea rezidențială o piațetă, unde se pot relaxa la una dintre cafenelele prezente în proiectul Palas Campus: fie la locația deschisă de lanțul internațional Tucano Coffee ori în primul lounge al antreprenorului local Teo’s Cafe, dar și în prima locație a conceptului True Fine Coffe. Dulcinella este, de asemenea, prezentă cu o braserie, ce propune produse de patiserie și cofetărie. De curând în Palas Campus s-a inaugurat și CHIN CHIN, restaurantul care aduce mai aproape de pasionați bucătăria japoneză.
În mijlocul vieții urbane
În continuare, zona de retail a Palas Campus se dezvoltă, iar în perioada următoare se vor mai inaugura un supermarket, restaurante, o clinică de înfrumusețare, dar și alte locații cu servicii necesare în fiecare zi.
TATAMI SEVEN este ușor accesibil pietonal, cât și prin mijloace de transport alternative și, în același timp, este locul de unde ajungi în doar două minute în centrul orașului, unde ai acces pietonal spre instituții de învățământ de renume, atracții culturale, centrul orașului, dar și spre ansamblul Palas, ce propune cea mai variată ofertă de shopping, entertainment și o grădină urbană, unde au loc evenimente dedicate publicului larg.
Aflat la două minute de centru, TATAMI SEVEN va fi și mai ușor de accesat datorită noii artere de circulație, care va conecta strada Palat de strada Sf. Andrei.
Vecinii pe care chiar poți să îi alegi
Palas Campus, pe scurt:
- locații cu profiluri variate: supermarket, restaurante, cafenele, sală de sport, hub medical, farmacie, curățătorie
- spații verzi de 4.500 mp * piațetă interioară
- piste de ciclism – 650 m
- circa 500 de spații pentru biciclete
- două niveluri de parcare subterană cu 625 de locuri
La doar două minute de TATAMI SEVEN este și ansamblul mixed-use Palas, primul proiect de regenerare urbană din România. Rezidenții vor avea aproape de casă:
- O destinaţie de shopping de amploare – 270 de magazine, branduri naționale și internaţionale;
- Hypermarket Auchan;
- Mix variat de cafenele și restaurante tematice, în același loc;
- Food court cu peste 25 de restaurante;
- Toate serviciile necesare unui stil de viață facil: curăţătorie și spălătorie, croitorie, clinică medicală, coafor & barbershop, beauty & health, spălătorie auto, schimb valutar și ATM, agenţii de turism și multe altele;
- Grădina urbană de 5 hectare: *evenimente outdoor, *amfiteatru, *patinoar sezonier
Pentru mai multe detalii despre Tatami Seven și accesarea spațiilor de locuit puteți contacta echipa pe adresa de mail acasa@tatami.ro și la telefon 0727 761 575 – Cristina Dumitriu sau 0729 088 726 – Diana Pintilie. Mai multe detalii sunt disponibile și pe https://tatamiseven.ro/.