Droguri de risc, descoperite asupra unui cetățean străin la PTF Sculeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF)  Sculeni (judeţul Iaşi) împreună cu lucrătorii vamali au depistat un cetățean polonez care s-a prezentat la control sub influența substanțelor interzise, iar în mijlocul de transport pe care îl conducea aceştia au descoperit substanţe susceptibile a face parte din categoria drogurilor de mare risc.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iași au propus judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iași arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

 

În data de 04 septembrie a.c., în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România un cetățean polonez în vârstă de 40 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Polonia. La control, polițistul de frontieră a observat că persoana are un comportament suspect, fapt pentru care a înaintat lucrătorilor vamali solicitarea efectuării unui control amănunțit asupra persoanei și mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită, pe bancheta față a microbuzului și în locul de dormit, sub salteaua patului, în două pachete de țigări, învelită în folie din material plastic transparent, o substanță solidă de culoare albă, cristalizată, susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de mare risc (amfetamină). Aceeași substanță a mai fost descoperită și în scaunul șoferului, în două tuburi de suplimente alimentare, dar și un recipient din sticlă, ce conținea o cantitate de lichid de culoare maro, susceptibil a fi ulei CBD, precizează, într-un comunicat, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.

Conform prevederilor legale, polițiștii de frontieră au informat lucrătorii din cadrul BCCO Iași și ai Biroului Poliției Rutiera Iași, care s-au prezentat în scurt timp la fața locului, în vederea testării persoanei, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină. Pentru prelevarea de probe biologice, persoana a fost condusă la Institutul de Medicină Legală Iași.

“Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că substanța descoperită îi aparţine şi a achiziționat-o pentru consum propriu. Substanțele descoperite (aproximativ 20 grame substanță solidă și substanța lichidă) au fost ridicate, ambalate, sigilate și trimise spre expertiză la un laborator de specialitate. Cazul a fost preluat de către lucrători din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Iași, abilitați să efectueze cercetări, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Iași, pentru săvârșirea infracţiunilor de  introducerea în țară de droguri de risc, fără drept, deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astăzi (05 septembrie  – n.r.) a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iași, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat comisar de poliţie Denis Mihaela Lazăr, purtător de cuvânt al ITPF Iaşi.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;