Până pe data de 4 septembrie, inclusiv, la nivelul judeţului Iaşi au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, din care 15 amenzi în valoare de 129.000 lei, în urma acţiunilor de control efectuate la instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează sau comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL), a anunţat, marţi, prefectul Bogdan Cojocaru.
Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, instituțiile cu atribuții în domeniu au efectuat până acum 62 de acțiuni de control la operatori economici și mijloacele de transport care au ca obiect de activitate comercializarea produselor petroliere.
”Așa cum am anunțat, ne vom întâlni săptămânal sau de câte ori va fi nevoie cu toți cei implicați pentru a avea o situație exactă cu verificările derulate în județul Iași. Este important ca toți reprezentanții instituțiilor nominalizate în ordinul de prefect să își coordoneze activitățile, astfel încât activitatea de control să se desfășoare eficient. Conform datelor prezentate, sunt destul de mulți operatori care renunță la activitate, unii temporar, iar alții pe termen nelimitat. Sunt două situații în care operatorii au solicitat revocarea atestatului emis de Autoritatea Vamală. Echipele de la Vamă s-au deplasat la fața locului, nu au constatat alte probleme și s-au emis decizii pentru revocarea atestatelor pentru comercializarea în sistem en detail de produse energetice. Ambele puncte de lucru sunt amplasate pe raza municipiului Iași”, a declarat prefectul.
La realizarea verificărilor colaborează, în limita competențelor legale, reprezentanți de la următoarele instituții: Inspecția Teritorială pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat Iași, Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A.– Sucursala Regională Moldova – Punct de lucru Iași, Autoritatea Rutieră Română – Agenția Teritorială Iași, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Agenția pentru Protecția Mediului Iași, Direcția Regională Vamală Iași – Biroul Vamal de Frontieră Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – Inspectoratul Teritorial nr.3.
”Fiecare instituție își face o analiză cu privire la modul în care își organizează activitatea. Eu am cerut seriozitate și atenție maximă pentru toate situațiile. Siguranța oamenilor trebuie să fie pe primul loc”, a explicat prefectul județului Iași.
Verificările se vor desfășura până la data de 31 octombrie 2023.