Sâmbătă, 28 septembrie, revista ”Bubu – cel mai bun prieten” îi invită pe toți copiii din Iași la ERA Shopping Park, pentru un super eveniment vesel, distractiv și educativ, dedicat lor. Startul evenimentului va fi dat la ora 16.00 și până la ora 20.00, toți cei prezenți vor avea parte de un program complet, din care nu vor lipsi momente artistice susținute de copiii de la diferitele cluburi de talente, jocuri și concursuri cu premii, activități multi-sport și multe alte surprize. Partenerii Caravanei, respectiv reprezentanții Direcției Poliției Rutiere, vor aduce și vor prezenta o parte din logistică: mașina și motocicleta din dotare, etc, îi vor încuraja pe copii să se familiarizeze cu acestea, vor oferi legitimații de “polițist pentru o zi” și vor testa cunoștințele celor prezenți prin jocuri și concursuri cu tematică rutieră.
Totodată, vor exista discuţii interactive pe teme rutiere cu poliţiştii prezenţi la această manifestare, care le vor împărtăşi atât copiilor, cât și adulților, din experienţa lor şi le vor prezenta riscurile la care se expun, atunci când nu respectă regulile de circulaţie. Revista “Bubu – cel mai bun prieten” este cea mai importantă revistă lunară, exclusiv educațională, distribuită la nivel național, realizată în parteneriat cu Ministerul Educației Nationale, Ministerul Mediului și Poliția Română – Direcția Poliției Rutiere. Publicația conține informații utile, sub un aspect viu colorat, despre reguli de educație rutieră și prevenirea pericolelor pe stradă, cunoașterea mediului și reciclarea materialelor refolosibile, sănătate, sport și activități sportive, concursuri cu premii, etc. Scopurile principale ale revistei Bubu sunt să stimuleze curiozitatea și creativitatea fiecărui copil, să întărească comunicarea între copil, părinte și cadrul didactic și să mărească gradul de implicare a părinților în activitatea copiilor.