”Ziua Europeană a Limbilor”, sărbătorită în școlile ieșene

Elevii și profesorii din școlile ieșene au marcat joi, 26 septembrie, ”Ziua Europeană a Limbilor”, dorind să le reamintească în acest fel celor din jur cât de important este să poți comunica într-o limbă străină, indiferent de cariera pe care ți-ai ales-o. Dezvoltând creativitatea elevilor și încurajându-i să învețe prin cooperare, prin lucrul în echipă, activitățile desfășurate la Iași cu prilejul acestui eveniment au fost deosebit de variate și atractive, printre acestea numărându-se realizarea unor povestiri colective (călătorie imaginară prin Europa), cu scriere alternativă în limbile franceză şi engleză, cu titlu şi începutul date (Colegiul Economic Administrativ), menajarea unor expoziții cu postere, imagini și mesaje în diferite limbi (Colegiul Tehnic ”Dimitrie Leonida” și Liceul Tehnologic ”Virgil Madgearu”, Școala Gimnazială Buhalnița), jocuri și concursuri de traducere (Colegiul de Artă ”Octav Băncilă”), concurs de dictări (Școala Gimnazială Brătești). ”Transformându-se într-o adevărată sărbătoare a cuvintelor, Ziua Europeană a Limbilor Moderne a însemnat culoare și zâmbet, fiind o adevărate incursiune virtuală în Europa (Liceul Tehnologic P. Poni), încurajând cunoașterea unor obiective turistice din Europa (Colegiul C. Negruzzi) … într-un cuvânt, spunând DA limbilor moderne (Școala Gimnazială B. P. Hasdeu). Este un privilegiu să începem noul an școlar cu o sărbătoare a limbilor moderne în școli. Elevii au înțeles de mult cât de util este să poți comunica în limbi străine, să poți accesa burse, să poți călători și să-ți faci prieteni în alte țări. Secolul XXI este un secol al comunicării libere, al interculturalității și al unității în diversitate – concepte care se regăsesc la orele de limbi moderne, în scolile ieșene”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași. Cei 800 de milioane de locuitori din 47 de state membre ale Consiliului Europei sunt invitați să învețe mai multe limbi, la orice vârstă, atât la școală, cât și în afara ei. Convins că diversitatea lingvistică reprezintă cheia unei mai bune comunicări interculturale și că este unul din elementele principale ale bogatului patrimoniu cultural al continentului, Consiliul Europei încurajează plurilingvismul în Europa.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;