Luni, 30 septembrie, ultima zi pentru plata taxelor și impozitelor locale pentru anul 2013

Luni, 30 septembrie, este ultima zi pentru plata taxelor și impozitelor locale, aferente anului 2013, după această dată, administrația financiară urmând să aplice majorări de întârziere în valoare de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale restante, calculate pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până data plăţii, inclusiv. Pentru sumele neachitate în termen, organul fiscal este silit, conform legii, să procedeze la declanşarea executării, prin transmiterea somaţiei însoţită de titlu executoriu. Pentru neplata acestora în 15 zile de la primirea lor, se trece la efectuarea măsurilor de executare efective, respectiv popriri şi sechestre.Contribuabilii pot achita dările la casieriile din sediu central al finanţelor publice locale, din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11 – 15, la camera 3(Corpul B, etajul 1) şi camera 15, de la parterul Corpului B din imobilul situat în curtea interioară a Primăriei. Plăţile pot fi effectuate, de asemenea, atât în centrele de cartier ale Primăriei din Tătăraşi, Nicolina, Păcurari, Alexandru cel Bun, Frumoasa, cât şi în punctul de încasare situate în Bulevardul Primăverii nr. 36 – Serviciul de înmatriculări, eliberări premise şi paşapoarte şi str. Smârdan nr. 5, la sediul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;