Ieşenii sunt invitaţi vineri, 29 septembrie, începând cu ora 16.00, pe pietonalul Ștefan cel Mare şi Sfânt, la Noaptea Cercetătorilor Europeni – Science4future-II, eveniment inedit care se va desfăşura simultan în acest an în peste 400 de orașe din Europa.
Organizatorii, respectiv Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi”, îi aşteaptă pe ieşenii de toate vârstele la cortul amenajat pe pietonal, unde aceştia vor putea afla informații specifice și vor avea ocazia de a participa și la o serie de activități creative.
Printre acestea, concursuri de cultură generală: Quiz „Descoperă România” – întrebările de cultură generală vor fi semnalizate cu stegulețe amplasate pe hartă țării noastre (tematică: descoperiri din știință și tehnică), anagramele lumii – vizitatorii vor alege un plic și în funcție de literele din acel plic vor forma anagrame (tematică: capitale, țări, continente), sau degustarea unui produs inovativ reinterpretat: Mere uscate – Reload
În parteneriat cu Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi – Facultatea de Horticultură, vom prezenta un produs inovativ creat de cadrele didactice, inginerii și studenții de la această facultate, care este considerat o gustare sănătoasă şi delicioasă. Datorită materiei prime de calitate superioară (merele) şi a materiilor auxiliare utilizate (sfecla roşie, lămâia, scorţişoara), produsul se evidenţiază printr-o culoare atractivă şi un gust unic, prin care, cu siguranţă veți fi atrași. Vă așteptăm între orele 16.00 și 18.00, la degustare de felii de mere deshidratate, se arată în mesajul adresat ieşenilor de către organizatori.